Invitaţia la decenţă a preşedintelui Băsescu, decenţă pe care ar trebui să o manifeste presa faţă de pericolul de a cădea, a rămâne sau a nu ne mai  reveni din criză mi s-a părut de bun simţ. Nimic nu poate fi mai năucitor decât frica indusă prin repetarea la infinit a unor informaţii pe jumate adevărate. Manipularea, căci despre aşa ceva este vorba, practicată în special prin mass-media vizuală atinge în aceste timpuri cote schizofrenice, cote pe care nici un om normal la cap nu le-ar dori dacă ar fi conştient de faptul că dorinţa de putere nu poate fi mai mare decât interesul naţional. Şi ca să nu vorbesc pe deasupra mă refer la emisiunea Danei Grecu de la Antenele lui Felix unde se pare s-au adunat toţi nevrozaţii. Pe respectivă am urmărit-o zilele trecute după mult timp şi mi-a lăsat impresia că nu stăteam în faţa televizorului, ci a spitalului de nebuni. Cu chipul schimonosit de ură şi răutate, cu buzele subţiate de neîmpliniri şi frustrări, vipera cu corn despre care nu se ştie ce tragedie a adus-o pe post de moderator avea câţiva invitaţi, printre care şi consultantul financiar şi economic Blănculescu pe care-i biciuia de câte ori nu scotea pe gură ce-şi dorea ea. La începutul emisiunii era vorba despre faptul că iar vine criza, iar vine de la americani, ia  ne face senviş. Blănculescu, care a crezut tot timpul emisiunii că a fost invitat să i se audă părerea de specialist, a reuşit cu mare greutate şi cu riscul de a înfrunta  sprâncenele încruntate ale Danei Grecu să ne spună pe nerăsuflate când nu era atentă cotoroanţa că această criză de acum nu mai este una financiară, ci una politică generată de lipsa încrederii populaţiilor în regimurile politice actuale din lume. Tot el a fost de părere, printre două priviri tăioase ale amfitrioanei, că economia ar trebui să-şi vadă de treabă şi să nu se uite în gura politicienilor. Madam Grecu, căzută-n c….r de admiraţie în faşa curajului lui Obama, care a apărat America de clasificarea agenţiei de rating lăudându-se că America va fi clasa întâi întotdeauna indiferent de ce va zice unul, altul, sau altele, a tăbărât pe invitaţi cu întrebarea: ”Băsescu ar putea să zică asta?”. Niciunul dintre invitaţi n-a înţeles ce ar putea să facă Băsescu şi nu face fapt ce i-a determinat să ocolească elegant un răspuns tranşant de genul „da” sau „nu”. Pentru că moderatoarea ce părea din ce în ce mai chinuită de viziuni apocaliptice n-a reuşit să-o facă pe invitaţi să zică ceva despre Băsescu mă hazardez eu să-i răspund la întrebare: „Da, preşedintele Băsescu poate să zică ca şi Obama: America va fi tot timpul clasa întâi”. Credeţi că-l doare gura să zică acest lucru? Nu cred, fapt pentru care nu înţeleg de ce şi-a biciuit Grecu invitaţii ca să afle ceea ce deja ştia! Pentru că nu s-a încumetat nimeni să-i dea răspunsul pe care-l aştepta femeia a continuat să se strâmbe, să se schimonosească, să se indigneze, să râdă din senin, să se foiască, să sugereze că o arde scaunul până când s-a scos anunţând ca pe un flagrant faptul că preşedintele, premierul, ministrul de finanţe şi guvernatorul Băncii Naţionale s-au întâlnit la Cotroceni.  Pentru că la un moment dat credeam că după întâlnire va urma un ţunami am asistat şi la conferinţa de presă a preşedintelui Băsescu pregătit fiind de doamna Grecu să aud ce e mai rău. M-am supărat rău de tot că după atâta pregătire am auzit că întâlnirea este una obişnuită, că nu s-a discutat mare lucru şi zic eu a fost mai mult o întâlnire de imagine, un fel de să nu zică lumea că stăm cu mâinile pe piept şi cu lumânarea aprinsă la cap…. Nu-mi doresc să aflu ce discută, când discută şi despre ce discută cei câţiva oameni din stat de decizia cărora depinde şi viaţa mea şi a familiei mele, dar îmi doresc ca după discuţiile lor să simt că trăiesc un pic mai bine….