Decizia în cazul Iordache se va pronunţa azi

Comisia pentru Statutul Jucătorului a luat ieri în discuţie din nou cazul Ilie Iordache pe baza ultimelor documente anexate la dosar de clubul Pandurii Târgu Jiu . Luarea undei decizii a fost amânată pentru azi la ora 12:00 după cum a declarat preşedintele Marin Condescu, prezent ieri la sediul FRF. Între timp jucătorul a revenit la pregătire cu Pandurii Târgu Jiu şi ieri s-a antrenat cu echipa: Iordache spune că nu doreşte să se întoarcă la Dinamo şi vrea să se pregătească în continuare cu Pandurii şi să joace la Târgu Jiu.

CSJ a luat ieri în discuţie din nou cazul Iordache, aspect care a făcut conducerea de la Dinamo să facă din nou acuzaţii, de această dată la adresa comisiilor FRF, cerând demiterea şefilor de comisii. În urma analizei documentelor prezentate ieri, comisia va decide azi până la ora 12:00 dacă Pandurii va juca sau nu în prima etapă a returului: „Noile documente au fost analizate de membrii comisiei iar părţile au fost din nou audiate dar o decizie se va da marţi la ora 12:00 după cum am fost anunţaţi. Noi dorim doar să se facă dreptate şi ne aşteptăm ca meciul cu Dinamo să se joace pe teren.” Pandurii vor să joace meciul cu Dinamo şi să poată perfecta ultimele transferuri în timp ce de cealaltă parte, Cristi Borcea a declarat că el vrea să câştige cu 3-0 acest meci prin neprezentarea celor de la Pandurii. „Am cerut să fim lăsaţi să perfectăm ultimele transferuri şi să fim programaţi în campionat, iar după aceea comisiile să judece cazurile în litigiu. Domnul Borcea spunea că scopul dumnealui e să câştige cu 3-0 prin neprezentarea echipei Pandurii în prima etapă dar eu cred că comisia va decide că părţile sunt în litigiu şi se vor judeca în continuare la comisiile abilitate şi se va ridica interdicţia de transferuri a pandurilor iar echipa va fi programată în retur” a explicat preşedintele Condescu care a negat influenţa la FRF acuzată de Cristi Borcea pe tpate canalele media: „Dacă aş putea să am influenţă la FRF ar fi bine pentru noi dar Pandurii Târgu Jiu e un club tânăr care nu poate trece în faţa celor de la Dinamo în privinţa influenţei. E de înţeles că ei sunt iritaţi acum că noi avem curajul să ne luptăm cu ei şi de aceea vor să nu fim programaţi în prima etapă ca să poată câştiga la masa verde cu 3-0. Le e şi teamă de Pandurii pentru că de trei meciuri n-au mai câştigat cu Pandurii.” În ultimele trei confruntări oficiale Dinamo nu a reuşit să mai învingă Pandurii, care au eliminat echipa din Ştefan cel Mare din Cupa României în sezonul trecut, au învins în returul sezonului precedent pe Dinamo la Bucureşti iar în tur au remizat la Târgu Jiu, scor 1-1. Azi Pandurii vor afla dacă duminică se vor deplasa să joace cu Dinamo la Bucureşti meciul retur. „Noi vrem să jucăm chiar dacă e posibil să şi pierdem. Scandalul dintre cele două echipe n-ar trebui să afecteze spectacolul de pe teren, de aceea meciul trebuie să se joace. Eu vreau să plătesc acesti 500 000 de euro pentru Iordache celor de la Dinamo şi pot să o fac şi mâine dar să-mi dea documente care să fie corect întocmite” a explicat aseară preşedintele Marin Condescu.

Secretarul general al clubului Pandurii, Daniel Băloi, a anunţat că azi, la ora 12:00 , un reprezentant al clubului a fost convocat la sediul FRF printr-un fax transmis de federaţie pentru a afla sentinţa comisiei în acest caz. Tot azi clubul Pandurii va depune un memoriu la CSJ prin care va cere revenirea la Târgu Jiu a lui Vranjkovic care nu s-a prezentat ieri deşi a fost transmisă o solicitare scrisă către cei de la Dinamo.

Iordache se antrenează cu Pandurii

Ilie Iordache a revenit luni seară la Târgu Jiu iar ieri s-a antrenat cu Pandurii, jucătorul efectuând şedinţa de pregătire de dimineaţă alături de colegi. După ce a discutat duminică la Bucureşti cu preşedintele Marin Condescu Iordache a ajuns la concluzia că e bine să revină  să se antreneze şi să joace la Pandurii. Preşedintele clubului a explicat faptul că jucătorul s-a convins că nu mai are de luat bani de la Pandurii şi de aceea a revenit la antrenamente: ”Ilie Iordache are o situaţie stabilă acum, l-am separat de de scandalul nostru cu Dinamo şi nu va mai fi implicat. Se antrenează cu Pandurii şi nu va mai fi implicat în acest deferend. Condiţia lui numărul unu când a venit înapoi de la Dinamo în vara anului 2008 a fost să facem toate demersurile ca el să fie doar jucătorul echipei Pandurii pentru că nu mai vrea să se întoarcă la Dinamo şi aşa vom face”.

Marin Condescu i-a explicat lui Iordache că poate juca fotbal şi în retur dacă revine la antrenamente pe când mergând la TAS nu face decât să stea tot returul, acolo fiind acceptat doar câte un caz pe lună. Iordache va continua să joace pe vechiul contract de împrumut de la Dinamo perfectat în anul 2007 şi valabil până în vara acestui an după cum a explicat preşedintele gorjenilor, până când se va ajunge la un acord cu conducerea clubului bucureştean pentru a-l putea transfera definitiv.

Vizualizări: 86

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: