Dezbatere despre emisiile de CO2, la Târgu Jiu
Biroul de Informare al Parlamentului European în România va organiza o dezbatere privind Directiva Parlamentului European si Consiliului de modificare a Directivei 2003/87/CE în vederea rentabilizării reducerii emisiilor de dioxid de carbon și a sporirii investițiilor în acest domeniu, în data de 15 aprilie 2016, între orele 10:30-13:00, la Târgu Jiu, la sediul Instituției Prefectului Gorj, str. Victoriei, nr. 2-4, sala Maură.
Dezbaterea este intitulată "Consultare cu producătorii de energie electrică pe bază de cărbune privind propunerea de Directiva referitoare la rentabilizarea reducerii emisiilor de dioxid de carbon și a sporirii investițiilor în acest domeniu". Acest eveniment va aduce în dezbatere Directiva amintită mai sus, implicând în dezbatere companii, instituții și organizații din domeniul producției de energie electrică pe bază de cărbune din România într-un dialog direct cu Marian-Jean Marinescu, Membru al Parlamentului European, Membru al Comisiei de anchetă privind măsurarea emisiilor în sectorul autovehiculelor, Membru al Comisiei pentru Transport și Turism, Vicepreședinte al Grupului Partidului Popular European (Creștin Democrat) din Parlamentul European. (A.A.)