Dian Popescu a plecat cu sticla de coniac de la Morega

Într-o emisiune la o televiziune locală liderul PNL Dian Popescu a povestit că este prieten cu Dan Ilie Morega şi a vrut să lămurească declaraţiile  despre candidatura deputatului din partea USL şi speculaţiile pe seama interesului său de la reveni la cârma partidului. Popescu spune că Morega şi cu el au o relaţie de amiciţie care ţine şi după nenumăratele declaraţii şi articole în presă. Popescu a povestit amuzat la TV Sud că la ultima întâlnire cu Morega, de acum două săptămâni, a plecat de la acesta cu o sticlă de coniac. Liberalul glumeşte şi spune că a dus băutura la partid, dar nici acolo nu a avut parte de ea pentru că au băut-o alţii. Când îl Întreabă despre declaraţiile din presă Morega îi spune că doar îi face publicitate. „Pentru a ieşi din anonimat mai face cate o declaraţie din asta: Dian Popescu neica nimeni. În realitate am o relaţie foarte buna cu dansul, chiar acum doua-trei săptămâni am fost pe la dânsul, am băut o cafea, un coniac si la sfârşit am luat si sticla. Acum nu ştiu daca i-a convenit sau nu, sticla am dus- la partid si nici acolo nu am avut parte pentru ca au băut-o alţii. Nu l-a supărat. Daca eşti supărat pe un om nu-l inviţi la cafea si mai ales sa-ti plece cu sticla de coniac. Daca-l sun acum după emisiune îmi va spune, lasă mă ca-ţi fac reclamă, trebuie sa se ia cineva si de tine“, a precizat Dian Popescu. (M.M.)

Vizualizări: 152

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: