Dian Popescu, atacuri dure la adresa ANRE şi a tehnocraţilor

Senatorul Dian Popescu iese cu atacuri dure la adresa Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energie şi a Guvernului. Acesta susţine că atât cei de la ANRE, cât şi tehnocraţii sunt muţi în faţa ordinelor venite de la Bruxelles pentru că au interese personale. Dian Popescu îi acuză pe directorii ANRE că se supun ordinelor pentru a putea obţine funcţii de conducere în companiile private. Despre tehnocraţi crede că îşi aranjează din timp plecarea la Bruxelles. Dian Popescu cere ca presa să participe la ancheta pe care comisia parlamentară o va face la Complexul Energetic Oltenia.

Rep.: S-a întrunit comisia de anchetă pentru CEO?
D.P.: Luni seara s-a aprobat în plenul reunit al celor două camere comisia de anchetă pentru Complexele Energetice Oltenia şi Hunedoara, comisie din care fac parte. Chiar dacă în complex se grăbesc să ia o serie de decizii, transmit sindicatelor şi patronatelor că vom face publice orice nereguli pe care le vom găsi. Mai mult decât atât, vom cere ca aceste audieri să fie făcute cu presa în sală, aşa cum am făcut la Roşia Montană. Atunci am salvat între 30 şi 40 de miliarde de euro în aur blocând acel proiect pentru că s-a întâmplat şi acolo ca influenţe venite din afara ţării să pună mâna pe aceste bogăţii ale statului. Nu zice nimeni să nu intrăm în colaborare cu companiile multinaţionale, să avem investiţii, dar asta nu înseamnă că trebuie să negociem în genunchi.

Rep.: Cum au decurs discuţiile cu ANRE?
D.P.: A fost un război între noi, Ministerul Energiei şi ANRE, pentru că s-a văzut clar că există în spate anumite interese. Am transmis ANRE-ului că nu poate invoca motive pentru care se opun la modificarea legislaţiei care salvează pe deplin CEO şi îl poziţionează acolo unde îi este locul în sistemul energetic naţional. Din păcate miniştrii pe care îi avem în acest moment sunt miniştri veniţi de la Bruxelles, care speră să facă pe plac Uniunii Europene, unde speră să se întoarcă în toamnă. Sper ca luni să câştig războiul, împreună cu colegii mei din Senat. Vom avea ultima rundă pentru că îndeplineşte termenul de trecere tacită în plenul Senatului. Plenul Senatului este decizional.

Rep.: Ce aşteptări aveţi de la această anchetă?
D.P.: Sper ca şi de data aceasta să reuşesc, în comisia de anchetă, să spun adevărul opiniei publice şi să blocăm intrarea în insolvenţă a Complexului Energetic Oltenia, aşa cum am făcut cu Hunedoara. Uneori intrarea în insolvenţă este o măsură bună, dar nu şi dacă mă uit şi văd ce s-a întâmplat la Hidroelectrica, unde au plecat mii de oameni acasă în scop de a salva Hidro. Cum să salvezi Hidro, când Hidro mergea foarte bine. Aici au fost nişte jocuri şi am căzut în ele. Eu sper ca Oltenia să nu ajungă în această situaţie. Vom cerceta şi de ce pleacă 600 de oameni din Minprest, când CEO ar trebui să aibă contracte cadru cu Minprest şi pe urmă să scoată la licitaţie lucrările. Văd că preferă să scoată la licitaţie lucrările, preferă să dea 600 de oameni afară şi să dea lucrări în ultima lună de 100 de miliarde. Păi cu 100 de miliarde ţineai oamenii la Minprest încă 5 ani de aici înainte. Sperăm ca decidenţii din complex să oprească această golănie.

Rep.: Susţineţi că sunt interese pentru intrarea CEO în insolvenţă?
D.P.: Noi în acest moment importăm 300 de megawaţi pe zi, pentru că nu suntem capabili să adoptăm legislaţia, pentru că avem opoziţie din partea guvernului şi a unor reprezentanţi unor sectoare cum ar fi ANRE, Transelectrica, unde sunt interese de grup în defavoare României. O mare parte din directorii ANRE, care ar trebui să ţină cu statul român, după 4-5 ani de funcţionare la ANRE se duc să lucreze în companii private, pe salarii foarte mari. Asta îmi arată că aceşti oameni, pe parcursul muncii lor în ANRE, au creat beneficii acestor companii multinaţionale unde ei se duc directori.

Vizualizări: 872

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: