Dian Popescu: Ordonanţa traseismului se va întoarce împotriva PSD

Dian Popescu este convins că, din rândurile PNL Gorj, foarte puţini aleşi locali vor migra către PSD. În momentul de faţă, liderul liberalilor se aşteaptă ca o parte dintre viceprimari să treacă în barca social-democraţilor pentru a nu-şi pierde mandatele din cauza noii majorităţi PSD-PPDD. Preşedintele PNL Gorj crede că ordonanţa privind traseismul se va întoarce ca un bumerang împotriva PSD, iar lucrul acesta se va vedea la alegerile prezidenţiale.

Rep.: A fost publicată ordonanţa privind traseismul politic. La câţi dintre aleşii PNL vă aşteptaţi să plece din partid?

D.P.: Nu pot să estimez asta nici măcar în procente. Mulţi se aşteaptă la o migraţie masivă, dar eu cred că din PNL, filiala Gorj, vor fi foarte puţine plecări pentru că la PSD aleşii liberali nu vor găsi susţinere pentru alegerile din anul 2016. Vor găsi organizaţii locale ai căror lideri aşteaptă de mai mult timp să fie sprijiniţi pentru primării. Mă aştept totuşi ca o parte dintre viceprimari să treacă la PSD pentru a nu-şi pierde mandatele din cauza noii majorităţi PSD-PPDD. O astfel de situaţie se înregistrează la Primăria Peştişani. Nu cred, însă, că vor fi plecări din grupul PNL al Consiliul Judeţean.

Rep.: Ce efecte credeţi că va avea această ordonanţă pentru PSD?

D.P.: Această ordonanţă se va întoarce ca un bumerang împotriva PSD pentru că aleşii social-democraţi nu vor mai trage pentru candidatul partidului la alegerile prezidenţiale din cauză că îşi văd locurile periclitate de cei de la PNL. În al doilea rând, primarii nu se vor lăsa păcăliţi până nu vor vedea ordonanţe prin care li se va asigura finanţarea anumitor proiecte. În cazul în care Guvernul va da bani la primarii noi în PSD, nu vor mai rămâne bani pentru primarii vechi ai PSD.

Rep.: Cu siguranţă, după această ordonanţă, PSD va încerca să-şi asigure majorităţi în toate consiliile locale. Credeţi că veţi putea face noi majorităţi PNL-PDL?

D.P.: Bineînţeles că vom face majorităţi cu PDL. Deja avem o viziune clară asupra localităţilor unde se va putea realiza acest lucru. Ne bazăm pe moralitatea şi maturitatea aleşilor locali ai celor două partide, PDL şi PNL.

Rep.: Spre ce partide credeţi că sunt tentaţi să migreze aleşii PNL?

D.P.: Depinde cine le promite mai mult. Cred că mulţi ar fi tentaţi spre PSD în speranţa că vor obţine fonduri pentru proiecte sau spre PLR. Trebuie să vedem mai întâi câţi bani va aloca Guvernul noului partid al domnului Tăriceanu pentru a cumpăra primarii.

Rep.: În condiţiile în care ordonanţa va fi declarată neconstituţională primarii care trec la alte partide îşi vor pierde mandatele?

D.P.: Neconstituţionalitatea îşi produce efectele în momentul în care Curtea decide şi nu are efecte retroactive, însă sesizarea în Contencios Administrativ are efecte retroactive şi primarul îşi poate pierde mandatul.

Vizualizări: 143

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: