Dian Popescu: Sunt presiuni din partea colegilor să candidez
Preşedintele liberal Dian Popescu nu se arată deranjat de faptul că PNL a primit doar două colegii pe care poate să desemneze candidaţi în Gorj, faţă de şase câte a primit PSD. Chiar şi din cele două colegii, unul este revendicat de conservatori.
Rep.: PNL are doar două colegii la Gorj. Veţi candida pe unul dintre acestea?
D.P.: Probabil la Senat, dar după ce voi discuta şi cu conducerea centrală a partidului.
Rep.: Deci vă doriţi să candidaţi…
D.P.: Sunt presiuni din partea colegilor de partid să candidez, pentru că au şi colegii mei dreptate, nu m-am implicat nici în lupta de la locale, nu am candidat nici la consiliul judeţean, nici la altă funcţie şi a venit vremea să intru în lupta electorală. Dar, nu am luat o decizie.
Rep.: Colegii dvs. de partid par dezamăgiţi de numărul mic de colegii pe care le-aţi obţinut.
D.P.: Nu am discutat cu foarte mulţi colegi să văd dacă sunt nemulţumiri, voi avea mâine o întâlnire cu colegii. Le voi explica faptul că aceasta a fost cea mai bună posibilitate în contextul naţional al USL. Pentru că trebuie să ţinem cont de acest context. Gorjul este un judeţ în care PSD are preşedinte de consiliu judeţean, primari de municipii şi era firesc să primească mai multe colegii. Dacă din ambiţie ceream un colegiu şi nu îl câştigam, eu răspundeam.
Rep.: Cu Partidul Conservator aţi discutat, vor avea şi ei un colegiu?
D.P.: Partidul Conservator nu are colegiu în Gorj. A fost un subiect pe care l-am discutat la Tulcea şi s-a stabilit acolo că PC nu va avea colegiu în Gorj, nu din cele două ale PNL.
Vizualizări: 142
Distribuie Trimite pe WhatsApp