Dian vrea şefia PNL Gorj, Angheloiu e posibilul interimar

Preşedintele PNL Târgu Jiu, Dian Popescu a decis să rupă pisica în două şi să candideze pentru funcţia de preşedinte al PNL Gorj după demisia deputatului Dan Morega. El îl vede ca interimar în fruntea organizaţiei pe „şeful puciştilor”, respectiv, Radu Angheloiu, care nu exclude nici el o candidatură la şefia organizaţiei.

Dian Popescu afirmă că va intra în competiţia electorală internă din filială.

„Orice plecare din partid este regretabilă, cu atât mai mult cu cât este vorba despre un deputat. Voi candida pentru preşedinţia filialei, deşi vin alegerile din 2012 şi ştiu că va fi foarte greu. Cred că dacă domnul Morega rămânea avea şanse mari de câştig, dar e decizia dumnealui. Acum eu sper ca filiala să nu se împartă pe găşti şi să nu se bucure nimeni că ne-a plecat un membru important”, spune Dian Popescu.

Pregătirea acestuia de o bătălie electorală interne are loc în contextul în care Popescu e tot mai sigur că Radu Angheloiu va fi preşedinte interimar şi că, în cele din urmă, Gheorghe Orzan se va retrage din cursa pentru şefia organizaţiei. „Cred că Radu Angheliu va conduce în cele din urmă, pentru că Orzan este ca şi retras. Pentru partid important va fi să fie lăsate taberele deoparte pentru că în perspectiva alegerilor din 2012 nu ştiu câţi oameni de afaceri pot atrage în jurul lor ceilalţi. Partidul şi candidaţii vor trebui susţinuţi”, spune Popescu.

        

Angheloiu şi „echipa noastră”

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Radu Angheloiu, acuzat în trecut de către Morega că este „şeful puciştilor” din filială, s-a declarat ieri surprins de demisia lui Morega, el precizând totuşi că ia în calcul o posibilă candidatură la şefia organizaţiei. „Nu exclud o candidatură a mea, dar rămâne să vedem ce va decide grupul nostru. Când se va stabili data alegerilor, şi vor trece vreo trei luni până atunci, echipa noastră, care a fost una solidă şi fără fisură, va stabili modul în care vom participa la preşedinţia filialei”, a menţionat Angheloiu.

„Domnul Morega probabil a demisionat după o atentă analiză faţă de ceea ce se profila la această conferinţă şi bănuiesc eu că decizia a luat-o şi ca urmare a amânării alegerilor. Nu am să zic nu dacă mi se va propune să conduc partidul şi dacă, de la centru, conducerea partidului va lua în calcul această posibilitate”, mai menţionează Angheloiu. Acesta a depus luna trecută o contestaţie la sediul central al PNL cu privire la modul în care echipa lui Dan Morega urma să organizeze alegerile din filială, deputatul fiind în conflict deschis de mai mult timp cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean.

Angheloiu şi alţi colegi de-ai săi au încercat în iarnă, cu sprijinul fostului prim-vicepreşedinte Ludovic Orban, să îl suspende pe Morega din fruntea PNL Gorj, propunerea făcută în acest sens de Orban nefiind votată de conducerea centrală a partidului. Morega şi-a numit atunci adversarii din organizaţie „pucişti”, iar recent i-a catalogat ca fiind nişte „derbedei” şi „golani” pe mâna cărora nu ar lăsa partidul decât atunci când doreşte el.

Vizualizări: 104

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: