Direcţia Agricolă, fără director

Niciunul dintre cei doi participanţi la concursul pentru funcţia de director executiv la Direcţia Agricolă de Dezvoltare Rurală Gorj nu a promovat examenul. Nici Virgil Drăguşin şi nici Ion Popescu nu au obţinut nota şapte. Concursul va fi reluat.

Virgil Drăguşin şi Ion Popescu, ambii consilieri în cadrul Direcţiei Agricole de Dezvoltare Rurală Gorj au susţinut ieri la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici proba scrisă a examenului pentru funcţia de director în cadrul instituţiei. Drăguşin, cel care în anii trecuţi a mai deţinut funcţia de director al DADR Gorj susţine că subiectele au fost prea grele. „Acum după concurs aş fi subiectiv dacă aş spune că au fost grele. Nu aş vrea să caut o scuză, dar părerea mea e că au avut un grad de dificultate peste medie. Şi asta generată din bibliografia extrem de bogată”, susţine Virgil Drăguşin.

Iniţial la concurs s-au înscris trei candidaţi, cel de-al treilea fiind Aurel Tomescu, actualul director al DADR, însă între timp acesta s-a răzgândit, iar ieri a refuzat să se mai prezinte la examen. Acesta a luat decizia de a nu se mai prezenta la examen din cauza scandalurilor în care a fost implicat alături de Virgil Drăguşin. Din comisia de concurs a făcut parte şi subprefectul judeţului Gorj, Marcel Romanescu. Pentru că niciunul dintre cei doi candidaţi nu a obţinut nota minimă pentru a promova examenul, procedura concursului va trebui reluată. Când se va întâmpla acest lucru nu se ştie încă.

Vizualizări: 101

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: