Directoratul le-a pus gând rău șefilor de cariere care ascund problemele sub preș

Aviz pentru șefii de cariere și exploatări miniere din cadrul Complexului Energetic Oltenia! Oficialii companiei nu sunt deloc încântați să afle nemulțumirile angajaților din ziare ori de pe rețelele de socializare. Problemele ridicate de mineri ajung tot mai greu la directorii companiei care avertizează șefii din teritoriu să nu ascundă problemele sub preș, ci să le raporteze și să caute soluții pentru acestea. „Ce-i încurcă? Probabil un scaun călduț”, a spus Ion Rușeț.

Această problemă a fost pusă după încercarea de protest de la Cariera Jilț. Oficialii Complexului Energetic Oltenia susțin că șefii din zonă nu au raportat mai departe nemulțumirile angajaților de acolo. “Sunt întâlniri pe care Directoratul le are permanent cu directorii de exploatări miniere. Faptul că aceste probleme nu au fost raportate de șefii de carieră, de șefii de exploatări ridică un mare semn de întrebare privind competența profesională a acestora. Nu poți, ca șef de carieră, să ascunzi anumite probleme”, a spus Ion Rușeț, consilierul managerului CEO.

Situația va fi discutată de Directoratul companiei, a mai adăugat Rușeț, la Tele3: „Șefii de carieră și de exploatare au obligația să aducă la cunoștința directorilor de direcții și, în ultimă instanță, Directoratul, problemele cu care se confruntă. Or, dacă se ajunge ca în plan public aceste probleme să fie spuse de muncitori este o problemă. Este și o problemă de comunicare. Atunci sigur se va analiza această situație și se vor lua măsurile de rigoare”.

Rușeț a spus și de ce crede că mulți șefi de cariere preferă să nu ducă mai departe nemulțumirile oamenilor pe care îi conduc: „Nu vreau să fiu mitocan să scot în relief ce probleme sunt, dar faptul că în plan public, sub rezerva anonimatului, au fost lucrători care au spus problemele, domnul Boza primește informații din teritoriu de la oameni, dar conducătorii de acolo trebuie să fie mai responsabili. Ce-i încurcă? Probabil un scaun călduț. Că dacă pui o problemă de acest gen: Domnule, avem o problemă aici! Și primești sarcină să o rezolvi și nu o rezolvi, e preferabil să taci, să nu te încurci și, la un moment dat, buboiul... De câte ori au stat conducătorii de carieră să discute cu oamenii la schimb? Întâmplător!”.

Vizualizări: 5,406

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: