Directorii de instituţii, din nou sub semnul schimbării

Toţi directorii de instituţii deconcentrate vor fi evaluaţi de o comisie ce va fi desemnată astăzi de Biroul Permanent Judeţean al PDL Gorj. Evaluarea se va face atât din punct de vedere al competenţelor profesionale, cât şi al implicării politice. PDL va decide până vineri cine va mai avea sprijin politic.

Directorii instituţiilor publice deconcentrate din Gorj au nevoie de reconfirmarea în funcţie, deoarece ordonanţa pe baza cărora au fost numiţi a fost declarată neconstituţională. Între timp guvernul a adoptat un alt act normativ, astfel că instituţiile vor avea directori interimari, aceiaşi de până acum sau alţii, dar în baza altei ordonanţe.

Comitetul Director al PDL Gorj s-a întrunit vineri la Târgu Jiu şi a decis să împuternicească Biroul Permanent Naţional pentru formarea unei comisii care să analizeze activitatea şefilor de deconcentrate de până acum. Cosmin Popescu, preşedintele interimar al PDL Gorj, a declarat că analiza va fi făcută atât în ceea ce priveşte activitatea în cadrul instituţiei, cât şi a activităţii politice. Comisia de analiză va fi constituită astăzi, iar evaluarea ar trebui finalizată până vineri.

La reconfirmarea şefilor de instituţii PDL mai trebuie să ţină cont de această dată şi de protocolul de guvernare încheiat la nivel central cu UDMR şi Grupul minorităţilor naţionale, cărora ar trebui să le revină unele funcţii, chiar dacă la nivelul directorilor adjuncţi.

În ceea ce priveşte colaborarea la nivel local cu PNL şi PRM, aceasta nu se referă la instituţiile deconcentrate, ci doar la formarea de majorităţi în Consiliul Judeţean şi consiliile locale. De negocierea unui astfel de protocol se va ocupa o altă comisie ce va fi desemnată astăzi de PDL Gorj. Şefii de instituţii nu au o problemă cu această reevaluare. „O evaluare trebuie să existe, pentru că altfel nu putem să mergem mai departe şi este un element de progres. Evaluarea, critica, sunt foarte bune”, a spus Vasile Picioruşi, directorul Registrului Auto Român.

Instituţii precum Direcţia Apelor şi Inspectoratul Teritorial al Muncii ar putea avea parte de schimbări la nivelul conducerilor, mai ales în eşalonul doi. Schimbări se vor face şi la DSP, unde a fost „uitat” în funcţie directorul pesedist Marius Boeriu.

Vizualizări: 109

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: