Directorul şcolii din Cărbuneşti, obligat să plătească factura de apă a unităţii

O defecţiune produsă la Şcoala generală din Târgu-Cărbuneşti pune în dificultate primăria şi directorul unităţii de învăţământ care ar putea fi nevoit să plătească 16.700 de lei la Aparegio. Este vorba despre consumul de apă din cele trei luni ale vacanţei de vară.

Primarul din Târgu Cărbuneşti, Mihai Mazilu, a declarat că cei aproape 17.000 de lei trebuie achitaţi către Aparegio Gorj, societatea furnizoare, de către Primăria Târgu-Cărbuneşti. Primarul are de gând să impute suma conducerii unităţii de învăţământ. „Am crezut că este vorba despre o eroare în acest caz, aflând ulterior că apometrul chiar a înregistrat în jur de 900 de metri cubi din cauza unei defecţiuni. Factura este de 167 de milioane de lei vechi, iar consumul este incredibil. Sunt 900 de metri cubi într-o singură lună. Piesele de etanşeitate nu au fost etanşe la toalete, iar apa a ajuns în canal", a declarat Mihai Mazilu, primarul oraşului Târgu-Cărbuneşti. Mazilu spune că factura ar trebui achitată de conducerea unităţii de învăţământ, considerând că "echipa managerială a şcolii a fost indiferentă faţă de banii bugetului local". "Directorul de şcoală trebuia să sesizeze această defecţiunea. Repararea ei ar fi costat maximum 10 milioane de lei vechi. Luăm în calcul imputarea acestei datorii echipei manageriale, pentru acest consum”, a mai spus primarul.

Vizualizări: 124

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: