Discuţiile despre prima de Crăciun, din 6 noiembrie

Sindicatele din minerit şi energie au un singur obiectiv pentru acest sfârşit de an şi este vorba despre prima de Crăciun, a declarat liderul Ion Ruşeţ. Prim-vicepreşedintele FNME susţine că în data de 6 noiembrie va fi o Comisie Paritară şi vor începe discuţiile pe tema primei de sfârşit de an.

Liderul sindical Ion Ruşeţ speră că FNME va putea obţine pentru salariaţi cel puţin o primă de Crăciun. Cei 19 mii de salariaţi au pierdut sporuri, prime şi cotele de combustibil deoarece acestea erau incluse în pachetele de performanţă. În lipsa performanţei administraţiei CEO, aceste bonusuri nu au putut fi acordate. „Sindicatele chiar insistă să avem în vedere şi să facem o analiză a celor trei pachete de performanţă. În contextul rectificării bugetare la final de an salariaţii să primească o primă de sfârşit de an. Acesta este obiectivul nostru. (...) Avem comisie paritară pe 6 noiembrie când vom declanşa procedurile acestor discuţii şi o întâlnire între federaţiile partenere pentru re-negocierea CCM-ului cu directorul general şi membrii Directoratului“, a declarat Ruşeţ. Acesta spune că prima ar putea fi de 700 de lei. Liderul sindical spune că nu există argumente pentru ca această primă să nu fie acordată. „Este profit, nu există un contra-argument, de genul nu avem profit, nu avem de unde. Nu se poate spune asta, compania e pe profit“, a spus Ruşeţ.

Ruşeţ a reamintit că administraţia a acordat în mod discriminatoriu cota de cărbune. Circa 700 de persoane au primit câte 5 tone de cărbune gratis. Ruşeţ explică faptul că nici criteriile pentru acordarea gratuită a cotei de cărbune nu au fost clare. Fiecare unitate a dat cui a vrut. Până acum, minerii aveau o cotă de cărbune gratuită, iar energeticienii o primă, dar administraţia le-a tăiat acest drept dorind să facă reduceri. 

Vizualizări: 168

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: