Doar Eric mai crede în Pandurii

Fostul pandur Eric de Oliveira nu a uitat echipa de pe Jiu. Gaz Metan, echipa la care este Eric, a câștigat meciul cu Steaua. El a avut și un schimb de replici cu antrenorul Laurențiu Reghecampf, prin intermediul presei. Reghe a spus, înainte de meci, că Gaz Metan nu poate pune probleme Stelei. După meci, Eric de Oliveira i-a întors declaraţia: "Cine e Steaua? E o echipă cu nume şi atât!". Eric spune că cea mai puternică formație este Pandurii. "Declaraţiile (n.r- ale lui Laurențiu Reghecampf) dinainte de meci ne-au făcut mai puternici, le-am dat peste nas. Am tratat meciul ca şi cum jucam cu echipa de pe ultimul loc. Obiectivul nostru este de rămâne în Liga 1, dar dacă tot suntem aproape de play-off de ce nu să nu tragem mai tare? Pandurii mi s-a părut cea mai puternică echipă pe care am întâlnit-o până acum", a declarat Eric de Oliveira la pentru prosport.ro. (A.P.)

Vizualizări: 555

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: