Doi angajați ai Carierei Jilț, cercetați penal

Gestionara și agentul de securitate de la  Cariera Jilț Nord s-au ales cu dosare penale după ce un coleg de serviciu a anunțat poliția că din depozitul carierei lipsește cablu electric din cupru. În realitate, cablul nici nu a intrat decât scriptic în depozit, prin complicitatea celor doi.

Colegul de serviciul a celor doi a anunțat poliția din Mătăsari când a sesizat lipsa cablului electric din cupru. La faţa locului s-a  deplasat imediat un echipaj de poliție care din primele cercetări a stabilit că nu există urme de efracţie, iar gestionara depozitului, o femeie de 38 ani, din comuna Negomir, indică faptul că din depozitul aparţinând Carierei Jilţ Nord lipseşte cablu electric din cupru.

Oamenii legii au extins cercetările și au stabilit că gestionara, atunci când a întocmit procesul-verbal de predare primire a depozitului către agentul de securitate, un bărbat  de 41 ani, comuna Godineşti, a menționat în fals că predarea-primirea bunurilor s-a făcut prin verificare şi numărare, în realitate aceste operaţiuni nefiind efectuate. Totodată, s-a stabilit că gestionara, cu rea-credinţă, cu prilejul administrării şi conservării bunurilor, a pricinuit o pagubă societăţii, prejudiciu care este în curs de stabilire.  

Vizualizări: 166

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: