Doi bătrâni de 70 de ani, cercetaţi pentru vătămare corporală

Doi bătrâni de 70 de ani, unul din Negomir şi altul din Dăneşti au ajuns la spital după ce au căzut de pe motoscuter, respectiv bicicletă. Pe lângă multe zile de spitalizare, cei doi gorjeni s-au ales şi cu dosar penal.

Poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112 cu privire la faptul că un bărbat de 70 ani, din comuna Negomir, a căzut de pe un motoscuter şi s-a autoaccidentat. Poliţiştii rutieri au constatat că negomireanul a pierdut controlul asupra direcţiei şi părăsind partea carosabilă şi s-a răsturnat în şanţ. În urma accidentului, persoana în cauză, care purta cască de protecţie omologată şi deţinea atestat pentru conducerea motoscuterului pe drumurile publice, a suferit leziuni corporale uşoare. Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală pentru investigaţii şi îngrijiri medicale şi, de asemenea, i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Un caz asemănător a ajuns şi la Poliţia Târgu-Jiu. Prin 112 s-a sesizat faptul că în comuna Dăneşti, un biciclist a căzut pe carosabil şi a suferit leziuni corporale grave. Oamenii au efectuat cercetări la locul accidentului, stabilind că bărbatul de 74 de ani, din comuna Dăneşti, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe DJ 663 Ţîrculeşti din direcţia Ţicleni spre Dăneşti, într-o curbă la dreapta s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil. În urma impactului cu solul, biciclistul a suferit leziuni corporale grave, fiind transportat la o unitate medicală pentru investigaţii şi îngrijiri medicale.

În ambele cazuri poliţiştii au întocmit dosare penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Vizualizări: 169

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: