Doi consilieri din lista USL, invalidaţi de prefectură

Prefectura Gorj a stabilit ieri că hotărârile prin care liberala Emilia Horhoianu şi social-democratul Mihai Gherghe au fost validaţi consilieri municipali la Târgu Jiu sunt nelegale. Sesizarea a plecat de la un consilier PDL, care a reclamat faptul că s-a sărit peste numele liberalei Ileana Mitelea şi al conservatoarei Elena Băltăreţu. În spatele deciziei se ascunde un blat politic făcut la momentul validării între PNL şi PSD, urmat de un război între partidele care s-au desprins din USL, după ce presa a aflat de blat. Horhoianu şi Gherghe au apucat să participe la şedinţe de consiliu, dar hotărârile votate de ei nu vor fi anulate.

Prefectura Gorj a soluţionat sesizările făcute de democrat-liberalul Eduard Berca şi Ileana Mitelea de la PNL după ce Consiliul Local Târgu Jiu a validat doi consilieri cu încălcarea legii, este vorba de Emilia Horhoianu de la PNL şi Mihai Gherghe de la PSD. În fapt, Prefectura Gorj a stabilit că hotărârile au fost ilegale deoarece, pentru ca Horhoianu să fie validată, trebuia să existe la hotărâre propunere din partea conducerii PNL Gorj. Ori în acest caz Virgil Drăguşin a fost cel care a făcut propunerea, dar acesta nu face parte din conducerea partidului, susţine prefectura.

În cazul lui Gherghe situaţia este şi mai complicată, deoarece pentru promovarea sa în această funcţie s-a sărit peste două dintre persoanele care se aflau pe lista de supleanţi, respectiv Elena Băltăreţu de la PC şi Ileana Mitelea de la PNL. “Am constatat că nu au fost respectate procedurile legale prevăzute de lege pentru validarea celor doi consilieri locali. Astfel, au fost încălcate prevederile articolului 96, aliniatul 9, din legea 67/2004 în sensul că pentru niciuna dintre cele două validări nu a fost menţionat în scris, confirmat în scris sub semnătura conducerii organizaţiei judeţene ale partidelor care au constituit alianţa USL, faptul că respectivele persoane mai sunt membru de partid al partidului din partea căruia au fost trecute pe lista USL. Mai mult decât atât, în cazul validării domnului Gherghe Mihail Alexandru s-a stabilit că nu dumnealui era supleant, ci doamna Mitelea, care a şi reclamat acest fapt, şi care era următorul supleant pe listă la poziţia 22”, a declarat Liviu Diaconescu, şeful Serviciului Verificarea Legalităţii Actelor din cadrul Prefecturii Gorj. 

Hotărârile vor trebui anulate

Juriştii Prefecturii au solicitat revocarea hotărârilor prin care au fost validaţi cei doi consilieri locali, liberala Emilia Horhoianu şi pesedistul Mihai Gherghe. În situaţia în care Consiliul Local al municipiului Târgu Jiu nu va proceda la revocarea actelor administrative nelegale, Prefectura se va adresa instanţei de contencios pentru anularea acestora.

Reprezentanţii Prefecturii Gorj îi sfătuiesc pe liderii fostei USL ca la următoarea tentativă de numire a consilierilor pe cele două posturi vacante să prezinte documentele semnate de conducerile partidelor din alianţă. „Recomandăm pe viitor ca partidele ce compun alianţa să se conformeze prevederilor legale în vigoare şi să transmită către Consiliul Local documente semnate de conducerile organizaţiilor judeţene, nu ca în cazul de faţă când au fost semnate de persoane care nu fac parte din conducerea organizaţiilor judeţene”, a precizat Liviu Diaconescu.  

Dian Popescu (PNL): Trebuie să respecte ordinea pe listă

Liderul PNL, Dian Popescu, a subliniat încă o dată că lista de supleanţi trebuie să fie respectată.  “Nu comentez deciziile unor instituţii care trebuie să aplice legalitatea. Ce a hotărât Prefectura trebuie să se aplice în Consiliul Local. Trebuie să respecte ordinea pe listă. Nu discutăm dacă vrea sau nu vrea Dian să semneze, sau dacă vrea sau nu vrea Cârciumaru. Consiliul Local trebuie să aplice legea fără alte comentarii”, a spus liderul liberalilor gorjeni, Dian Popescu.     

Pentru ca Gherghe să poată accede în funcţia de consilier în locul defunctului Constantin Blejan, liderii fostei USL vor trebui să dea avizul scris. Dian Popescu spune că nu va face acest lucru.  “Eu nu trebuie să îmi dau acceptul pentru domnul Gherghe, pentru că nu ştiu dacă dânsul mai este membru PSD. Eu sunt preşedintele PNL, nu al PSD. Eu trebuie să spun dacă Emilia Horhoianu sau alt membru PNL, este membru PNL în acest moment”, a precizat acesta.  

Aurel Popescu (PSD): Nu am primit decizia Prefecturii

Liderul PSD Târgu Jiu, Aurel Popescu, spune că nu a primit încă decizia Prefecturii Gorj în această speţă. “Aşteptăm decizia Prefecturii să vedem care este motivarea, pentru că din punctul nostru de vedere îndeplinim toate condiţiile pentru ca un consilier PSD să intre şi să înlocuiască locul vacantat prin decesul domnului Blejan. În situaţia în care răspunsul este negativ vom analiza foarte serios punctul de vedere al Instituţiei Prefectului şi vom lua o decizie în urma acestei analize”, a declarat Aurel Popescu.

Borcan acuză PNL de înşelătorie

Liderul PC Gorj, Marius Borcan, aruncă toată vina pe această situaţie pe PNL. „Cea mai mare înşelăciune a făcut-o Partidul Naţional Liberal pentru că şi-a permis să semneze o hârtie în numele Partidului Conservator, nu ştiu dacă a semnat şi PSD. Intră Gherghe şi nu ştiu mai cine.  În această situaţie PNL a jucat dublu, ceea ce nu se poate. Când suntem oameni serioşi? Când semnăm acea hârtie că trebuie să intre Ionescu şi Popescu sau după ce facem o reclamaţie, trimitem către Instituţia Prefectului că nu este legală numirea. Eu înţeleg. Ca să vină pe funcţia respectivă Gherghe ar fi trebuit ca doamna Mitelea să-şi dea demisia (...) PNL nu trebuia să semneze acea hârtie fără acceptul Partidului Conservator”, a comentat Marius Borcan.

Vizualizări: 174

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: