Doi nevăzători, revoltaţi de comportamentul unui medic

Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap este implicată într-un nou scandal. Ioana şi Ion Negoiţă, nevăzători, o acuză pe Natalia Roşoga, înlocuitoarea lui Radu Coiculescu la şefia comisiei, de faptul că au fost trataţi cu neprofesionalism. Roşoga este de doar câteva zile şefa comisiei, unde l-a înlocuit pe doctorul Coiculescu, aflat în arest preventiv sub acuzaţia de luare de mită. Potrivit nevăzătorilor, situaţia în cadrul comisiei nu s-a ameliorat, ba mai mult, s-a complicat. Ajunsă în faţa comisiei, nevăzătoarea Ioana Negoiţă s-a trezit cu uşa în nas când a cerut soluţionarea unei probleme cauzate de neatenţia medicilor.

O femeie lipsită de vedere căuta ieri soluţionarea unor probleme, însă s-a trezit cu o uşă în nas. Medicul comisiei, Natalia Roşoga, a refuzat să-i dea simple informaţii care să o ajute în situaţia de faţă. Femeia a fost îndrumată doar după ce au apărut ziariştii.

La ultima examinare, Ioana Negoiţă a fost găsită cu mari probleme de vedere, motiv pentru care i-a fost dat gradul întâi de handicap. Femeia a avut până de curând gradul doi. Chiar şi aşa, la ultima comisie, din neatenţie, medicul Coiculescu i-a dat nevăzătoarei certificat de handicap, de gradul doi, luându-i în considerare vechiul grad. Coiculescu şi-a dat seama de eroare şi a promis soluţionarea problemei. Până să-i modifice certificatul femeii, medicul a fost închis, iar acum aceasta nu poate beneficia de indemnizaţia de handicap din princina neconcordanţelor. Scrisoarea medicală atestă îmbolnăvirea gravă a ochilor femeii, însă nimeni nu o ascultă.

„Voiam doar să-mi spună ce să fac“

Ieri dimineaţă, cei doi soţi nevăzători stăteau pe la uşa medicului, în speranţa că vor afla un răspuns la problema lor. Fără succes. Noul medic, Natalia Roşoga, a fost contactată telefonic şi de preşedinta Asociaţiei de Nevăzători, Victoria Saioc, pentru a-i pune în vedere problema femeii, dar tot degeaba.

Ioana Negoiţă spune că a fost tratată foarte rău de noua doctoriţă, în condiţiile în care voia doar să ştie ce se poate face. Din pricina erorii făcute de medici, femeia pierde indemnizaţia. „Voiam doar să-mi spună ce să fac. Nici nu s-a uitat în dosar şi mi-a spus că nu se mai poate face nimic“, a declarat femeia. După apariţia ziariştilor, femeia a fost îndrumată de o asistentă în redactarea unei contestaţii care, odată admisă, ar putea-o ajuta pe femeie să-şi modifice gradul de handicap şi astfel să beneficieze de indemnizaţie. Rezultatul contestaţiei va fi aflat peste o lună.

Natalia Roşoga le-a spus ziariştilor cât de mult o stresează prezenţa lor acolo, interzicând fotografierea. Vorbea necontenit despre numărul mare de pacienţi de care trebuie să se ocupe şi despre reorganizarea de acolo, ca urmare a arestării medicului Coiculescu. Nici măcar nu-şi amintea de femeia care ieşise din cabinetul ei cu o oră în urmă. Medicul povestea despre un alt caz. „Mă stresaţi. Chiar nu putem lucra sub presiune. Mai durează până se aşeză lucrurile, suntem în reorganizare“, a declarat Roşoga.

Vizualizări: 91

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: