Doi puşti, la furat de bijuterii

Poliţia Municipiului Tg-Jiu a fost sesizată de către D.P., de 44 ani, din municipiu, cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns în locuinţa sa din Tg-Jiu, iar de aici i-au sustras mai multe bunuri electronice şi bijuterii din aur şi argint, valoarea prejudiciului cauzat fiind estimată la suma de 7.000 lei.

Urmare a cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, poliţiştii de investigaţii criminale au stabilit că suspecţi de comiterea furtului sunt S.D.F., de 18 ani, din comuna Scoarţa şi un minor de 16 ani. Suspecţii au valorificat bijuteriile sustrase la mai multe case de amanet. Pe parcursul investigaţiilor, prejudiciul a fost recuperat parţial.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, poliţiştii de investigaţii criminale continuând investigaţiile pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor şi recuperării prejudiciului.

Vizualizări: 93

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: