Doljean arestat la Novaci şi eliberat la Târgu Jiu

Doar câteva zile a stat în spatele gratiilor bărbatul domiciliat în Dolj pentru dosarele penale pe care le are în anchetă la Novaci, decizia judecătorească în baza căreia acesta a ajuns în arestul IPJ Gorj fiind anulată ieri de magistrații de la Târgu Jiu. Tribunalul Gorj a admis contestația inculpatului Florescu Constantin Cristinel și, în ciuda încercărilor anchetatorilor de a-l avea pe acesta în arest preventiv, bărbatul a obținut câștig de cauză în fața magistraților, care au dispus pentru el măsura controlului judiciar.

Magistrații de la Târgu Jiu au decis și ca în perioada în care este sub control judiciar, inculpatul să nu depăşească limita teritorială a ţării decât cu încuviinţarea organelor de urmărire penală, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei și să nu conducă nici un autovehicul. Florescu este o cunoștință mai veche a magistraților și polițiștilor. El a fost încătușat la sfârșitul săptămânii trecute pentru că nu a vrut să vină la secție pentru audieri, pe numele său fiind formulate încă de anul trecut două acuzații penale, aceea că s-a urcat la volanul unei mașini fără să aibă permis, dar și fără să aibă mașina înmatriculată.

Polițiștii l-au prins prin Novaci săptămâna trecută și au încercat să pună în aplicare mandatul de aducere a acestuia la audieri, lucru pe care l-au reușit cu greu, individul având un comportament violent. A refuzat permanent să meargă la Poliție, s-a îmbrâncit cu agenții și, evident, a încercat să scape de audieri, mai ales că are un cazier nu tocmai curat. El are în prezent un alt dosar pe rolul instanțelor în care a primit o condamnare pentru că a condus fără permis, sentința fiind de un an cu executare, Curtea de Apel Craiova urmând să dea săptămâna viitoare o sentință finală.

Decizia magistraților gorjeni este luată după ce, săptămâna trecută, aceeași instanță l-a plasat sub control judiciar pe un tânăr din Tismana acuzat că acum trei ani a produs un accident mortal, victimă fiind prietena sa, aflată pe locul din dreapta. El a declarat atunci că fata s-ar fi aflat la volan. În plus, lăsarea în libertate a doljeanului vine și după ce, la începutul săptămânii, agenții rutieri au fost nevoiți să tragă mai multe focuri de armă pentru a opri un șofer care a ignorat semnele de a trage pe dreapta. Ulterior, mașina acestuia a fost descoperită în Târgu Jiu, dar șoferul a putut merge acasă pentru că agenții nu au putut să probeze că el era la volan. Cu câteva zile înainte acelaşi individ făcuse un scandal la mall-ul din oraş, iar anul trecut a spart cu bâta geamurile unei maşini de poliţie, atunci fiind dispusă arestarea sa pentru 30 de zile.

Vizualizări: 196

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: