Dorel Chiriţescu vrea funcţia de rector al UCB Târgu Jiu

Profesorul universitar Dorel Chiriţescu se gândeşte să candideze la funcţia de rector al Universităţii ”Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu. Scrutinul pentru ocuparea acestei funcţii va avea loc anul viitor, pe 13 ianuarie, iar Chiriţescu este unul dintre posibilii candidaţi. Mandatul rectorului Adrian Gorun expiră anul viitor, urmând ca viitorul candidat ales să ocupe acest post pentru o perioadă de patru ani. Alegeri vor avea loc în toate universităţile din ţară. Despre eventualii contracandidaţi Dorel Chiriţescu nu a spus nimic, însă a sugerat că vor mai fi.

Mai sunt trei luni până la alegerea unui nou rector al UCB, iar discuţiile despre cei care vor putea prelua această funcţie sunt în toi în comunitatea academică. A apărut şi un posibil candidat, în persoana profesorului universitar Dorel Chiriţescu de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor. ”Iau în considerare o eventuală candidatură la funcţia de rector. Sunt alegeri în universităţi, iar acest lucru este posibil. Nu sunt încă hotărât definitiv. Mai este timp, iar dacă voi  lua o decizie o să îmi fac un proiect de management ce va trebui depus până la 1 ianuarie”, spune Dorel Dumitru Chiriţescu, care de-a lungul timpului a îndeplinit funcţia de prorector şi chiar de rector interimar. De asemenea, cu ceva timp în urmă profesorul Chiriţescu deţinea şi funcţia de director al Departamentului pentru învăţământ la distanţă şi formare continuă. Despre eventualii contracandidaţi nu vrea să comenteze. ”Nu ştiu cine va mai candida. Eu mă gândesc la mine. Probabil vor mai fi şi alţii”, menţionează Chiriţescu. Profesorul universitar Dorel Chiriţescu este susţinut pentru funcţia de rector al universităţii târgujiene chiar de coşmarul rectorului Gorun, Vocea UCB. ”Profesorul Chiriţescu are îndeajuns de multă experienţă administrativă, fiind de-a lungul timpului atât prorector cât şi rector interimar. Un alt avantaj este acela că, dacă în ultimii şase ani s-a văzut unde poate duce universitatea un filosof, este un fapt pozitiv că domnul Chiriţescu are expertiză economică şi managerială, ultra-necesare în perioadele de criză precum cea de acum”, se arată pe blogul Vocea UCB, pagină întreţinută de profesori din UCB.

CALENDAR

Conformcalendaruluidealegeri,pentrufuncţiaderectorvorfidepusecandidaturileînperioada13-27ianuarie2012,urmândafivalidateînintervalul30-31ianuarie.Contestaţiilevorfidepuseînintervalul1-2februarie2012,dupăcareSenatulUCBsevaîntrunipentruaprobareacandidaturilorlafuncţiaderector.Candidaţii îşi vor face campanieelectorală timp deosăptămână,dupăcare,pedatade13februarie2012vaavealocscrutinulpropriu-zis.

VALIDARE

Scrutinul va fi validat până pe 17 februarie, iar dosarul aferent alegerilor va fi înaintat Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în vederea emiterii Ordinului Ministrului de confirmarea a rectorului. Noul rector va fi confirmat în intervalul 21 februarie-1 aprilie 2012. Ulterior vor fi numiţi prodecanii, vor fi selectaţi decanii şi prodecanii.

Vizualizări: 148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: