Ziarul Pandurul angajează redactori și reporteri. Căutăm oameni curioși să pună întrebări autorităților și personajelor interesante din societate, să scrie povești simple, dar de impact, oameni dornici să învețe o meserie în care fiecare zi e altfel. Cunoașterea Limbii Române este condiție esențială. 

Nu solicităm experiență anterioară în presă, ci doar dorința de a învăța și de a descoperi locul în care trăim. 

Dacă ești interesat să lucrezi alături de noi trimite un CV la redactia@pandurul.ro.

(închide)

Dosarul foștilor parlamentari de Gorj, pasat între instanțe

Foștii parlamentari de Gorj au dat în judecată secretariatele generale ale Camerei Deputaților și Senatului pentru a-și recupera pensiile speciale. Nu s-a ajuns nici măcar la primul termen de judecată, pentru că dosarul este plimbat între instanțe.


Dan Ilie Morega, Constantin Drumen, Ștefan Popescu Bejat, Elvira Șarapatin, Scarlat Iriza, Aurică Popescu și Ion Mocioi au deschis inițial acțiunea la Tribunalul Gorj. Pe 17 iunie, magistrații au decis că nu este de competența lor să soluționeze această cerere, așa că au declinat-o la Curtea de Apel Craiova.


Pe 15 septembrie, și magistrații din Bănie și-au declinat competenţa de soluţionare. Iar dosarul va ajunge la Curtea Supremă de Justiție.


„Admite excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Craiova, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, invocată din oficiu. Declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Constată ivit conflict negativ de competenţă şi trimite dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă. Fără cale de atac”, se arată în sentința pronunțată pe 15 septembrie.


Separat au mai deschis acțiuni în instanță foștii parlamentari Florin Cârciumaru și Vasile Popeangă.


Pensiile speciale ale deputaților și senatorilor au fost anulate în parlament la începutul lunii februarie.

Vizualizări: 1,945

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: