Dosarul lui Lambu, soluţionat din prima

Judecătorii Curţii de Apel Craiova au tranşat dintr-o singură şedinţă sentinţa în cazul apelurilor depuse atât de inculpat, cât şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj în dosarul lui Sorin Lambu, fost angajat al Primăriei Ioneşti până la începutul acestui an. Acesta a fost prins la mijlocul lunii februarie în timp ce lua mită 8000 de lei de la un om de afaceri care executase o lucrare pe raza comunei şi căruia Primăria nu îi dădea banii. Lambu a fost prins în urma unui flagrant, pe parcursul procesului de la Târgu Jiu el arătând de mai multe ori spre primarul localităţii, despre care a spus că i-ar fi înscenat flagrantul pentru a-l elimina din jurul său. Pedeapsa de doi ani dispusă la Tribunalul Gorj a fost contestată la Curtea de Apel Craiova atât de către Lambu, cât şi de procurori, magistraţii din Bănie fiind însă extrem de rapizi în soluţionarea cauzei. Aceştia au decis încă de la primul termen să respingă recursurile celor două părţi şi să menţină sentinţa de la Târgu Jiu, şi Lambu şi Parchetul având posibilitatea să declare recurs, ceea ce înseamnă că problema va fi oricum soluţionată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Acesta este însă primul proces de corupţie în care magistraţii i-au atât de repede o decizie, procesele de acest gen fiind, de regulă, extrem de lungi ca durată.

Vizualizări: 112

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: