Dosarul permiselor. Tânăr ucis la vânătoare de fratele său!

Informații noi apar în dosarul permisele de port-armă din Caraș Severin. Un adolescent a fost împușcat mortal cu o armă de vânătoare chiar de fratele său, care ar fi obținut permisul ilegal. Șeful Serviciului Arme din IPJ Caraș Severin și alți polițiști sunt bănuiți că au luat mită pentru a divulga subiectele de la examene în favoarea unor persoane care voiau arme, dar nu făceau cursuri, potrivit procurorilor. Cinci persoane au fost reținute în acest dosar, iar prefectul județului, Matei Lupu, a fost plasat sub control judiciar.

Una dintre persoanele care a obținut dreptul de a ieși la vânătoare fără să susțină un examen real și fără să participe la cursurile obligatorii prin lege și-ar fi împușcat mortal, din greșeală, fratele adolescent, în luna august a acestui an, potrivit procurorilor DIICOT care anchetează dosarul permiselor de port-armă obținute ilegal în Caraș Severin.

S-a întâmplat la o partidă de vânătoare, în județul Caraș Severin. Cei doi se aflau într-un lan de porumb, iar bărbatul l-a confundat cu vânatul.

Nu este singurul incident de acest fel. La sfârșitul săptămânii trecute, tot în Caraș Severin, un bărbat a fost mutilat după ce a fost împușcat din greșeală de partenerul său de vânătoare.

Procurorii vorbesc și despre cazul unui alt suspect în dosar care a împușcat un cal sălbatic, deși nu avea autorizație de vânătoare, dar și un vițel aparținând unui sătean din localitatea Gârliște.

Vizualizări: 7,490

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: