Două spitale, sancţionate de CJAS Gorj

Doua spitale din Gorj au fost sanctionate de Casa de Asigurari de Sanatate Gorj pentru servicii medicale solicitate spre decontare, dar neefectuate. Este vorba despre spitalele din Târgu Jiu si Turceni. De asemenea, sase medici de familie au fost sanctionati cu peste 3000 de lei pentru acelasi gen de nereguli.

Controlul a fost realizat în luna martie a acestui an. Concluziile raportului încheiat în urma controlului, relevă faptul că angajații spitalelor din Târgu Jiu și Turceni au raportat servicii medicale spre decontare, neefectuate. Valoarea sancțiunii aplicate Spitalului de Urgență Târgu Jiu se ridică la peste 15.000 de lei, iar la Turceni de peste 2000 de lei. Întrebat ce se întâmplă la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, purtătorul de cuvânt ridică din umeri. Nu știe prea multe, trebuie să se mai documenteze. În aceeași situație sunt și șase medici de familie, care în urma controalelor au fost sancționați cu peste 3000 de lei. Medicii de familie riscă și suspendarea activități, în cazul în care în urma controalelor care vor urma, sunt depistate aceleași erori. Spitalele au fost sancționate și cu reținerea unui procent din banii alocați, iar sancțiunile pot ajunge până la reținerea a 5 % din bugetul alocat dacă nu remediează situația până la viitorul control.

Mirela MOTREANU

Vizualizări: 106

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: