Două variante pentru ca Pandurii să evite azi neprogramarea

Preşedintele Marin Condescu a declarat aseară că are la dispoziţie două variante de rezolvare a situaţiei echipei pentru ca Pandurii să nu fie retrogradată. Oficialul gorjenilor a precizat că  este dispus să ajungă totuşi la un acord cu Gigi Becali pentru ca echipa din Târgu Jiu să joace în primul eşalon şi în sezonul viitor.

Nici una dintre variante nu implică plata unei sume de bani acum către Dinamo, fiind vorba doar de constituirea unor depozite pentru garantarea plăţii. "Există două posibilităţi ca noi să nu fim retrogradaţi. Prima ar fi să delegăm Liga Profesionistă de Fotbal să folosească banii din drepturile de televizare pentru a plăti datoria către Dinamo, dar depinde de banii pe care îi luăm din aceste drepturi. Iar a doua variantă ar fi să constituim depozitul cu bani de la domnul Becali, pentru că noi nu avem altă ieşire”, a precizat aseară preşedintele pandurilor care a mai adăugat că Dinamo nu vrea neapărat banii ci doar continuarea circului: „Se vede clar că domnul Borcea nu vrea banii neapărat. El vrea numai să mai plătim o anumită sumă de bani, cât de mică, pentru a reintra din nou în acest circ. Ce spune el cu FIFA şi CAF e o minciună sfruntată. Noi am plătit toţi banii către CAF, Liga nu şi-a achitat datoriile şi am şi documentele să o demonstrez".

Becali susţine că îi va lua azi pe Chiricheş şi Brata


Becali a dezvăluit aseară faptul că urmează să se întâlnească azi cu preşedintele Pandurilor urmând să facă un depozit în numele acestuia care să acopere datoria clubului din Târgu Jiu faţă de Dinamo. Patronul stelist a explicat şi care va fi modul de perfectare a tranzacţiei - două dezlegări în alb pentru fotbaliştii Chiricheş şi Brata. "Condescu mi-a spus că mâine vine pe la mine pentru că s-ar putea să aibă nevoie de bani, o să îmi dea dezlegările pentru Chiricheş şi Brata şi facem un depozit. El mi-a cerut ajutorul, nu m-am oferit eu, dar o să-l ajut", a spus aseară Gigi Becali precizând că banii nu ajung acum la Dinamo ci e vorba doar de o garanţie că Pandurii vor plăti: "Acest depozit nu înseamnă că banii ajung la Dinamo, ci e numai o garanţie că banii vor fi plătiţi la un moment dat. Probabil că Marin Condescu încearcă încă să obţină anularea datoriei, lui i se pare că tot ce i se întâmplă acum i se întâmplă pe nedrept. Eu îl ajut pentru că vreau să joace împotriva lui Dinamo".

Vizualizări: 95

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: