Două victime într-un accident de muncă la Hidroconstrucţia

Doi angajaţi ai Hidroconstrucţia SA au fost răniţi ieri  într-un accident de muncă produs pe şantierul Defileul Jiului - Lot Valea Rea, fiind transportaţi la un spital din Bucureşti.

Şeful ITM Gorj, George Romanescu, a declarat că accidentul s-a produs după ce muncitorii ar fi încercat să măsoare continuitatea unei capse. "Din informaţiile de la faţa locului, am înţeles că cei doi muncitori au vrut să măsoare continuitatea unei capse, lucru interzis. Capsa le-a explodat în faţă, rănindu-i grav mai ales la ochi. Cei doi răniţi au fost transportaţi la un spital din Bucureşti şi riscă să rămână fără vedere", a declarat George Romanescu, şeful ITM Gorj.

Unul dintre muncitori a fost transportat la spital cu o ambulanţă, iar celălalt cu o maşină a societăţii angajatoare.

Vizualizări: 121

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: