Îmi place Nicolae Labiș. Poate datorită ”Moartea căprioarei” și ”Mama” (scrise între 17 și 18 ani), două dintre cele mai frumoase poezii pe care le știu. Sau poate e doar povestea tragică. Labiș a murit călcat de tramvai la câteva zile după ce împlinise 21 de ani. A fost activ ca scriitor doar vreo trei ani, dar chiar și așa a intrat în istorie. Fără sfârșitul prematur, ar fi ajuns, cel mai probabil, cel mai bun poet român.

Acum, recent, am citit și o scrisoare de-a lui Labiș către o iubită de-a lui. Cel mai probabil, o dragoste neîmpărtășită. Dar acea scrisoare scurtă mi se pare mai bună decât toate lamentările lui Eminescu la adresa Veronicăi. Vă dau s-o citiți, apoi revin cu o scurtă concluzie:

”Dragă Lucica,

Pentru că pe oameni îi interesează orice se petrece cu dânșii, află că te iubesc neîngăduit de mult. Nu te speria, ți-am substituit toate gândurile și de aceea nu cer reciprocitate. Scrisoarea aceasta o scriu într-o clipă de totală îndepărtare de mine. Este, dacă vrei, o farsă pe care cel care judecă o joacă celui îndrăgostit. El este romantic și, asemeni lui Faust din Lenau, se mulțumeşte cu imaginile. Se spune că cei mai mari satirici erau foarte duioși. Sunt duios și eu cu obiectul hazului meu, Nicolae Labiș. De aceea, nu te purta prea milos cu el. Poate să-l jicnească. Nu-l lăuda prea mult, din politeță. Poate să-l supere. Dar întâlnește-l din când în când. Poate în clipele lui de mare turburare va citi sumedenie din versurile lui scrise pentru tine. Să nu te temi că am să râd de situația aceasta ridicolă. Când se află el în hainele noastre, și aceasta se întâmplă întotdeauna de-o vreme încoace, eu nu mai exist. Veți fi deci singuri.

Nicolae Labiș

P.S. - Scrisoarea aceasta o trimit eu, cel care judec, rupând o foarte lungă scrisoare de-a lui. Amenințând cu degetul, spun la revedere, căci se pare că eu am să dorm un somn cam lung.”

Acum revin doar ca să vă întreb: unde s-a pierdut inocența? Unde au dispărut gesturile și cuvintele simple, deci eficiente? De ce e așa complicat? De când o scrisoare nu mai e de ajuns și trebuie s-o faci președintele țării ca s-o faci fericită?