Drumuri proaste, colegu'!

Că avem multe accidente din cauza lipsei autostrăzilor, asta e clar. Nu prea avem ce face în sensul ăsta, ne tot chinuim de vreo 20 de ani să le construim și avansăm cu viteza colegului meu Gabi când conduce prin localități (mult sub cea legală). Ăștia suntem, ăsta e ritmul nostru. N-are rost să fim anteniști. Mai bine ne împăcăm cu situația, la urma urmei toți vor să avem autostrăzi și să părem o țară civilizată. Sigur, unii vor să-și ia și niște comisioane. Și cu asta trebuie să ne resemnăm, în pur stil mioritic.

Ce nu spune însă lumea este că accidentele ar putea fi reduse pur și simplu numindu-se câțiva oameni ceva mai inteligenți care să se ocupe cu marcajele rutiere. Cu refacerea lor, ca să fiu mai exact. Marcajele rutiere sunt esențiale, în special noaptea. Am observat că în străinătate puteam să mă încred 100% în linia continuă, de exemplu. Unde era linie continuă, nu puteam să depășesc în condiții de siguranță. Și cu asta basta, stăteam în spatele prostovanului care mă întârzia și așteptam. De asemenea, ăia au indicatoare de reducere de viteză înaintea curbelor periculoase (foarte importante și foarte utile, când le vedeam reduceam și mă ajuta mult, în calitate de necunoscător al traseului, să nu abordez curbele în stilul Huidu). Pentru vitezomani (mă încadrez, dar sunt unii și mai răi decât mine) să știi nivelul de periculozitate al unei curbe pe un drum pe care nu-l știi poate face diferența între viață și moarte. Întrebați-l pe Titi Aur. Sau mai bine pe Victor Ponta, că el stă cu harta în dreapta.

Marcajele de la noi, pe de altă parte, pur și simplu sunt făcute de cretini sau de leneși. Cel mai probabil de cretini leneși. La noi vezi linii continue groase, uneori duble, trântite în mijlocul unor drumuri plate și drepte, prin câmpuri. Pe de altă parte, avem drumuri extrem de periculoase unde depășirea este permisă, în ciuda lipsei evidente a vizibilității. Exemplul perfect: bucata de drum dintre Craiova și Slatina, să zicem. Linie dreaptă, drum bun, european, se merge cu cel puțin 120 (să nu fim ipocriți) dacă ai mașină cu mai mult de 70 de cai. Problema e că drumul e făcut (probabil de către niște oameni deștepți și buni ingineri) cu foarte multe vârfuri de pantă insesizabile noaptea și nesemnalizate. Iar noaptea vrei tu să depășești tiruțul și vezi linia aia întreruptă pe jos. Aha, perfect, deci linie dreaptă. Te uiți în față, nu vezi faruri, și te bagi. Totul e legal, ai făcut tot ca la carte, nici o problemă. Dar ce te faci cu ăla care te pândește în râpa aflată 50 de metri mai încolo care tu nici nu știai că există? Dacă ai noroc să te mai poți replia, bravo ție. Dacă n-ai noroc și vă ciocniți, ai face bine să fii în SUV și el în Tico, frăție.

Și asta doar până la Slatina. Dacă ajungi la autostrada A1 pe timp de noapte, mai bine tragi pe dreapta și te culci. E singura autostradă din lume pe care lipsa marcajelor o face mai periculoasă decât multe drumuri naționale pe care le știu.

Vizualizări: 142

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: