DSP Gorj, în război cu şcolile din cauza autorizaţiilor sanitare

Autorizaţiile sanitare ale unităţilor de învăţământ crează neplăceri Direcţiei de Sănătate Publică Gorj. Conducerea Consiliului Judeţean spune că pe listele unităţilor care aşteaptau avizul de funcţionare se aflau şi câteva şcoli şi grădiniţe care nu mai funcţionau, dar despre care DSP-ul nu avea nici un fel de informaţie. La rândul lor, reprezentanţii DSP-ului consideră că sunt sunt aruncate asupra instituţiei lor greşelile sistemului.

 

Mai multe unităţi de învăţământ din Gorj figurau pe lista celor care trebuie autorizate, însă acestea nu mai funcţionau de mai multă vreme. Aceste greşeli au fost constatate de către comisia de verificare a unităţilor şcolare. “Am actualizat lista unităţilor de învăţământ pe care o avea DSP-ul şi am constatat că 5-6 unităţi de învăţământ, fie grădiniţe sau şcoli figurau ca neavând autorizaţie sanitare deşi în realitate acestea erau desfiinţate. Am solicitat să vedem care sunt motive pentru care nu au obţinut autorizaţie şi am constatat că nu mai funcţionau de mai multă vreme, iar DSP-ul nu deţinea această informaţie”, a declarat Mădălina Ciolocoi, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Gorj.

La rândul lor, reprezentanţii DSP Gorj spun că se aruncă vină asupra instituţiei pentru greşelile directorilor sau ale sistemului, aşa cum s-a întâmplat şi atunci când lipseau formularele. “Astea nu sunt probleme majore. Totul porneşte de la directorii de şcoli. Aşa s-a întâmplat şi în cazul formularelor. A fost ceva minor, o problemă cu imprimanta şi s-a făcut foarte mare caz, deşi autorizaţia este doar o simplă hârtie, pe care directorii o ţin prin sertare. Scriem în procesele verbale că întrunesc condiţiile de autorizare, oricum avizele se repartizează în termen de 30 de zile. S-a rezolvat şi această aşa zisă problemă, iar directorii pot veni să-şi ridice autorizaţiile”, a declarat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.

 

AUTORIZATE

La nivelul judeţului funcţionează 756 de unităţi şcolare, din care 114 cu personalitate juridică. Până în prezent, aproximativ 90% au obţinut autorizaţia de funcţionare. “Toate unităţile de învăţământ din mediul urban sunt autorizate, iar ceva probleme mai există în câteva unităţi din mediul rural unde sunt probleme cu grupurile sanitare şi cu reţelele de apă şi canalizare. Până în prezent, circa 90 % din unităţile de învăţământ din Gorj sunt autorizate”, a precizat Elena Piţian.                

 

 

Vizualizări: 150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: