E normal să-i plătiţi salariul lui Edi, lui Săpunaru și lui Răduţ? Nu. Absolut deloc.

Citeam ieri, cu reală tristețe, despre situația clubului sportiv din orașul meu, Motru. Cum era de așteptat, tăierile de la CEO l-au afectat mult mai mult decât pe echipele din Târgu Jiu, așa că probabil Minerul Motru va muri, fapt ce mă întristează, vă spuneam, pentru că am jucat acolo (fotbal) vreo cinci ani. Dar dacă aceasta este condiția pentru ca o echipă să supraviețuiască – să fie susținută din bani luați mai mult sau mai puțin cu forța de la angajați, atunci o spun cu toată responsabilitatea: să moară!

Nu-s vreun capitalist din ăla pornit care să nu vrea statul implicat în nimic. Dar vreau să-l văd implicat în chestiunile cu adevărat importante: sănătate, educație, ajutarea săracilor, a câinilor, a bătrânilor, a celor dezavantajați în general.

”Și ce, sportul nu e important?”, mă veți întreba. Ba sigur că e. E important să avem copii sănătoși, care să facă sport și chiar să joace la echipele din localitate. Dar nu, să-i plătești salariul lui Săpunaru, Wellington, Nistor și Răduț, asta chiar nu e important. Ba chiar e greșit. Pentru că ăla nu e sport, e fiță. Dacă târgu-jienii vor să-i vadă pe ăștia jucând, să vină să dea bani la echipă. Să dea bani pe bilete, să umple stadionul, să-și facă abonamente, să doneze 2% din leafă sau mai mult la sport, subliniez, BENEVOL. După toate astea, dacă la sfârșit se va face un bilanț și spectatorii din Gorj vor fi atât de interesați să-i vadă jucând pe băieții ăștia și pe ceilalți (fie ei de la fotbal, baschet sau handbal) încât echipa va fi pe plus la final de an din contribuțiile lor voluntare, foarte bine. Să-i dea înainte. Dar, dacă nu, să plece.

Copiii voștri n-au chiar nici un avantaj din faptul că Săpunaru, Edi și Narcis iau câte 10 mii (sau cât or lua) pe lună din buzunarele voastre.

Nu trebuie să se bată toată lumea la campionat, mai ales dacă nu poate. Mie mi-ar plăcea mai degrabă să văd și la Motru, și la Târgu Jiu, echipe de tineri frumoși și sănătoși, în principal localnici, care să joace exact la divizia unde merită. Cred că și publicului i-ar plăcea. Cred chiar că lumea ar veni mai de drag la stadion, să vadă puștii orașului la treabă. Și cred că și copiii lor ar fi avantajați, pentru că ar începe să se gândească: ”Hei, dacă au putut ei, putem și noi!”. Asta da, ar fi o echipă care ar merita susținută din banii angajaților. Cu atât mai mult cu cât ar fi vorba de bani mult mai puțini.

Până atunci, însă, să se facă disponibilizări, reduceri și trimiteri în șomaj tehnic în timp ce alde Răduț iau câte 30 de salarii ca ale oamenilor obișnuiți pe lună, doar ca să fie aroganți pe teren și să-și bage benzină în V8-uri, asta e complet anormal și trebuie să înceteze. Lăsați fotbalul fraierilor cu bani de investit. Sau primarilor cu bani de furat. Sau, de ce nu, echipelor profitabile. Cum Pandurii nu se anunță a fi, în actuala formulă, prea curând.

Vizualizări: 937

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: