E oficial! Minerii îşi fac ziua în decembrie!

Ziua de 4 Decembrie devine, începând din acest an, singura sărbătoarea oficială a Minerilor. Decizia aparţine sindicatelor miniere din Federaţia Naţională Mine Energie şi a fost luată în urma consultării angajaţilor din bazinele miniere Motru, Rovinari, Jilţ, Berbeşti, Mehedinţi.

Conform tradiţiei creştine, în 4 Decembrie minerii de peste tot îşi pomenesc morţii, petrec alături de familii şi se roagă pentru viitor. Calendarul ortodox o celebrează în această zi pe Sfânta Varvara, ea fiind considerată protectoarea copiilor şi minerilor. Sfânta Varvara este prezentă, de altfel, atât în religia ortodoxă, dar şi în cea catolică.

Continuând, aşadar, tradiţia, sindicatele miniere organizează acţiuni în fiecare bazin şi unitate minieră. Preoţi de la biserici din zonele aropiate vor ţine slujbe de pomenire pentru minerii plecaţi în lumea celor drepţi, se vor depune jerbe de flori la troiţele din comunităţile miniere, după care angajaţii vor petrece alături de colegi şi familii.

Duminică, 4 decembrie 2011, în municipiul Tg.Jiu, la orele 12°°, în prezenţa mitropolitului Olteniei, Înalt PreaSfinţitul Dr. Irineu, se va pune piatra de temelie a  bisericii cu hramul Sf. Varvara. 

BIROUL DE PRESĂ al F.N.M.E., 2 decembrie 2011

Vizualizări: 99

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: