Edi Iordănescu, amendat şi suspendat

Tehnicianul CS Pandurii Târgu Jiu, Edward Iordănescu, va lipsi de pe banca pandurilor la meciul din Cupa Ligii cu Dinamo, de pe 10 septembrie şi la meciul cu Astra Giurgiu de pe 13 septembrie.

Edi Iordănescu a fost sancţionat de Comisia de Disciplină după meciul cu Dinamo. Acesta va fi suspendat două etape şi a primit şi o amendă de 320 de lei. Meciul dintre Pandurii şi Dinamo a fost unul cu scandal, scorul fiind 2-2, ultimul gol fiind marcat de Dinamo în prelungiri. Golul care a schimbat totul a fost contestat de antrenorul Iordănescu. La acest meci el a fost trimis în tribună pentru proteste vehemente, iar la final a făcut declaraţii dure la adresa arbitrului Lucian Rusandu, despre care spunea că speră să nu fie suspendat. Până la urmă cel suspendat a fost el. Edi Iordănescu nu poate fi alături de elevii săi la meciul cu Dinamo din Cupa Ligii şi la cel cu Astra Giurgiu din campionat. 

Iordănescu va fi prezent la următorul meci, cu ASA Târgu Mureş, meciul fiind programat vineri 18 septembrie cu începere de la ora 21:00.

Vizualizări: 138

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: