Editează din pensia sa o revistă de epigrame

La aproape 80 de ani, singura bucurie a lui Nicolae Brelea a rămas epigrama. Din mica pensie, omul plăteşte trimestrial editarea unei reviste de gen în care scriu peste 60 de recunoscuţi epigramişti.

Nicolae Brelea are 78 de ani şi este din cartierul Bârseşti. După zeci de ani de muncă la Direcţia Judeţeană de Poştă şi Telecomunicaţii Gorj, omul îşi petrece bătrâneţea scriind. Gorjeanul scrie epigrame, pamflete, fabule, schiţe umoristice şi chiar eseuri.

Este membru al Uniunii Epigramiştilor din România, al Cenaclului Societăţii Umoriştilor Gorjeni şi al Cenaclului Umoriştilor Olteni de la Craiova.

Acesta a scris până în momentul de faţă la 40 de antologii de umor din ţară şi a participat la concursuri judeţene şi interjudeţene la care a obţinut nouă premii.

„Scriu poezie de 50 de ani. Până în '89 am scris poezie lirică fără tentă critică şi umoristică. De-a lungul anilor am scris cu precădere activitate în domeniu, poezie lirică privind sentimentele omeneşti, natura înconjurătoare. La poezia satirică şi umoristică am luat în tărbacă politicienii sub aspectele lor negative, mincinoase, care sunt lacomi de înavuţire şi în general pe toţi care în de-a lungul anilor au promis, la numirea lor în funcţii,  că vor face multe pentru popor dar nu s-au ţinut de cuvânt”, a spus Nicolae Brelea.

De peniţa ascuţită a acestuia nu a scăpat nici prim-ministrul României, Emil Boc, medicii, poliţiştii, avocaţii sau şoferii. Atinge subiecte precum criza mondială, situaţia bătrânilor sau clasa politică din România

“Primului Ministru Emil Boc”        “Săracul la controlul medical”

Dacă nu învingem criza                   Afirmă la consultare

Treabă mult prea serioasă                Că-i sărac fără un ban

Imi iau sceptrul şi valiza                  Doctorul cu suflet mare

Şi mă duc…oltean la coasă             -Este bun şi un… curcan

“Clasa politică românească”

Vânzători de neam şi ţară

Travestiţi în patrioţi

Viitorul îl lăsară

Plin de găuri la nepoţi.

Vizualizări: 135

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: