Egalitate pe interviurile de la ITM, "chinezoaica" Liao vine la OPC

Ieri s-au desfăşurat în capitală primele concursuri organizate de actuala putere în încercarea de a-şi numi proprii reprezentanţi în fruntea instituţiilor deconcentrate din judeţ. Situaţia a rămas încurcată rău de tot în continuare la Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj, la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului câştigătoare fiind o reprezentată a PDL, un anunţ oficial urmând să fie făcut azi.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a creat probleme constante guvernanţilor în ultimii ani, după schimbarea din fruntea instituţiei a fostului director Horia Şerban. Oricine a încercat să ocupe postul sau să numească acolo pe cineva a avut parte numai de scandaluri sau, şi mai grav, de dosare penale care au purtat antetul DNA. Concursurile de ieri nu au clarificat deloc lucrurile ci, din contră, par să le fi încurcat şi mai mult. Alexandru Căruntu este singurul candidat pentru un post de conducere la ITM Gorj care ştie că a câştigat concursul pentru o funcţie de adjunct. Acesta nu a avut niciun contracandidat, pe alte două funcţii, de inspector şef şi de adjunct în probleme de securitate minieră candidând reprezentanţi atât de la PSD, cât şi de la PDL. 
Ultimul partid a revendicat funcţiile de conducere în baza unui protocol nerecunoscut de PSD Gorj, în timp ce social-democraţii şi-au trimis candidaţi pe considerentul că instituţia este în subordinea unui ministru care le este coleg de partid. Consilierul local Traian Pătrăşcoiu, fost director al fabricii Unirea, a fost reprezentantul PSD la şefia Inspectoratului Teritorial de Muncă. El l-a avut ca adversar pe democrat-liberalul Adrian Giurcău, provenit din zona minieră Motru. Din acelaşi bazin provine şi consilierul judeţean Vasile Râbu, care a reprezentat PSD pentru un post de adjunct pe care a concurat şi democrat liberala Simona Dumitraşcu. Pentru fiecare din cele două funcţii, concurenţii au obţinut note egale şi, în consecinţă, vor mai avea parte de un examen în cursul săptămânii viitoare.
La OPC se cam ştie cine vine
Democrat-liberala Gabriela Liao are toate şansele să fie viitorul şef al Oficiului pentru Protecţia Consumatorului Gorj. Aceasta este avocat de profesie şi până acum nu a mai activat în funcţii publice. Ea a fost concurată de ultimii doi inspectori şefi ai instituţiei, respectiv de Mihaela Răducan şi de Dan Radu, rezultatele oficiale urmând să fie publicate azi. Neoficial, Gabriela Liao a fost deja felicitată de colegi de partid care sunt convinşi că ea va fi noul director al OPC Gorj.
Liao este căsătorită cu un chinez pe care secretarul de stat Maria Moţa l-a botezat cu mai mulţi ani în urmă, convertindu-l la religia ortodoxă. Acesta a luat numele de Costel şi o perioadă de timp a fost patronul restaurantului chinezesc din Târgu Jiu. Gabriela Liao a refuzat să comenteze dacă în această situaţie a fost nevoită vreodată să ofere vreo atenţie vreunui inspector OPC sau dacă i-a fost cerut ceva anume pentru a scăpa de vreun control. Liao afirmă că, în schimb, îşi doreşte ca din fruntea Oficiului pentru Protecţia Consumatorului Gorj să schimbe imaginea publică a instituţiei, aceasta spunând că are avantajul că vine din afara sistemului şi că, astfel, poate să ia unele măsuri pe care predecesorii săi nu le-au luat în timp.

Vizualizări: 74

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: