Electoratul traseist

Cultura politică a electoratului din România se reduce la găleţi şi papuci, mici şi bere, pensii şi ajutoare sociale. Orice, pomană să fie! Cei mai mulţi alegători din mediul rural habar nu au ce votează şi sunt doar o masă de manevră a primarilor. Rămân uimit de modul în care o comună întreagă votează aşa cum zice primarul, mai ales atunci când primarul îşi schimbă culoarea politică.

Partidul Naţional Liberal a fost trădat la scenă deschisă de mai mulţi primari gorjeni. Unii au trădat pe faţă, cum ar fi cel de la Aninoasa, care a reuşit să demonstreze partidului că mai mult de jumătate dintre alegători şi-au schimbat opţiunea politică odată cu el. O comună liberală a devenit brusc social democrată, pentru că aşa a vrut primarul. Iar cazul nu este nici pe departe singular.

Alţi primari, cum ar fi cel de la Rovinari, de exemplu, au învăţat să împartă voturile astfel încât să fie toată lumea mulţumită. PNL a ieşit pe primul loc, pentru că e primarul liberal, PSD pe locul al doilea, să fie şi domnul Călinoiu mulţumit, PP-DD pe locul al treilea, aceasta fiind culoarea viceprimarului, dar şi a fiului primarului. Oare ce mecanisme au aceşti primari, încât să dirijeze voturile a mii de oameni, iar rezultatul să fie cel negociat?

De remarcat ar fi însă că trădarea, un fenomen de masă în rândul partidelor de opoziţie, nu este specifică primarilor de la PSD. Poate şi pentru că PSD reuşeşte să îşi ţină cumva primarii timp de mai multe mandate, în timp ce aleşii de la opoziţie au mai multe culori politice trecute în CV.

Cert este că dacă mâine s-ar înfiinţa partidul traseiştilor, care ar lua în rândurile sale toţi primarii actuali din România, un întreg electorat ar da cu ştampila, fără să îşi pună în vreun fel problema cu privire la efectul pe care îl are votul său.

Vizualizări: 150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: