Elev cu media 8.27 fără loc la liceu, mulţi elevi sub 5 admişi

Repartizarea computerizată încă pune probleme absolvenţilor de gimnaziu. Elevi buni, care nu au trecut suficiente opţiuni pe fişă, nu au fost admişi la liceu, iar alţii cu medii de 2 şi 3 au fost admişi. În această situaţie s-a aflat şi Robert Gabriel Priporeanu, un elev din Fărcăşeşti, a cărui medie de admitere a fost 8.27. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj spun că elevii cu medii mari au rămas nerepartizaţi din cauză că au trecut prea puţine opţiuni pe listă. Aceştia pot alege din locurile rămase, la a doua etapă a repartizării computerizate.

Aproximativ 60 de elevi din Gorj au rămas nerepartizaţi după prima etapă de admitere, deşi fiecare dintre ei avea medie mai mare decât cele cu care s-a intrat la licee din Târgu Jiu, precum: Colegiul Auto „Traian Vuia” (ultima medie- 3.04): Colegiul Tehnic „Ion Mincu” (ultima medie- 3.13) sau Colegiul Tehnic „Gheorghe Magheru” (ultima medie- 3,60). Cea mai mică medie de admitere cu care s-a intrat la liceu în acest an a fost 2.41 – la Liceul Tehnologic Bâlteni. Asta în condiţiile în care printre cei care nu au prins un loc la liceu în prima etapă s-au aflat şi cinci elevi care au obţinut medii peste 7.00. În această situaţie s-au aflat atât elevi de la şcolile din Târgu Jiu, cât şi elevi de la unităţile de învăţământ din judeţ. Este vorba despre: Diana Sîrbulescu, de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”, care a obţinut media 7.04; Elena Ciobanu Vîjeilă, de la Şcoala Gimnazială Nr.1 Turceni, care a avut media 7.14; Denisa Bianca Maria Caralicea, de la Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi”, care a obţinut media de admitere 7.32; Cosmin Daniel Malea, de la Şcoala Gimnazială Nr.1 Rovinari, care a obţinut media 7.73, şi Robert Gabriel Priporeanu, de la Şcoala Gimnazială „Victor Popescu” Valea cu Apă, Fărcăşeşti, a cărui medie de admitere a fost 8.27.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj spun că s-a creat această situaţie din cauză că elevii şi părinţii au trecut foarte puţine opţiuni în listă. „Într-adevăr, avem elevi cu medii peste 7.00 care nu au fost repartizaţi la liceu în prima etapă de admitere computerizată. S-a ajuns la această situaţie din cauză că elevii şi părinţii acestora au trecut prea puţine opţiuni pe listă”, a declarat Ion Işfan, inspectorul şcolar general al ISJ Gorj.

Ar pierde un an de şcoală pentru visul lui

Robert Gabriel Priporeanu din Fărcăşeşti este elevul care nu a prins un loc la liceu în prima etapă de admitere computerizată, deşi a obţinut media 8.27. Băiatului nu i-a venit să creadă că nu a fost repartizat la liceu. „Mi-a fost necaz când am văzut că au intrat foarte mulţi candidaţi cu note de 2 şi 3 la licee în Târgu Jiu, iar eu nu am fost repartizat nicăieri cu media mea. Când am completat fişa de opţiuni am fost împreună cu tatăl meu şi am trecut doar câteva poziţii. Am trecut: Colegiul „Spiru Haret” cu filologie şi bio-chimie; Colegiul „Ecaterina Teodoroiu” cu bio-chimie şi matematică-informatică şi Colegiul „Tudor Vladmirescu” cu filologie şi ştiinţe sociale. Îmi pare rău că nu am trecut mai multe opţiuni, dar acum nu mai am ce face”, a declarat Robert Gabriel Priporeanu.

Băiatul este dispus să piardă un an de şcoală pentru a-şi atinge visul. „Iniţial, am încercat la Liceul Militar de la Alba Iulia. Am trecut probele sportive şi testul grilă, dar nu m-am numărat printre primii 100 de candidaţi. Ultima medie a fost 8.90, iar eu obţinusem 8.27. Anul viitor, voi încerca din nou la Liceul Militar, chiar dacă voi pierde un an de şcoală. Acum am completat fişa de opţiuni pentru a doua repartiţie computerizată. De data aceasta am trecut trei opţiuni pentru că mi-a zis domnul director că acum nu mai sunt probleme. Prima opţiune este Liceul din Rovinari cu profilul electro-automatizări. Am înţeles că la acest profil se face multă matematică, iar eu am nevoie de matematică pentru Liceul Militar”, a precizat Robert Gabriel Priporeanu.

Vizualizări: 2,361

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: