Elevi bătuţi la comanda unei mame

Bătaie la un colegiu de renume din Târgu Jiu! Mai mulţi elevi de clasa a XI-a s-au bătut parte-n parte cu un tânăr din afara şcolii, venit să facă ordine în stilul lui. Pentru că scandalul a luat amploare, tinerii au ajuns la poliţie.

Incidentul a avut loc în curtea Colegiului Naţional „Spiru Haret” din Târgu Jiu. Elevii implicaţi în scandal spun că agresorul, un băiat de vârsta lor, dar mai solid, a fost adus de mama unui elev pentru a-i pune la punct. „Mama colegului nostru de clasă a venit la şcoală cu un individ care s-a luat de noi. Mie mi-a dat un cap în gură, iar pe ceilalţi i-a lovit cu pumnii şi picioarele. Nu ştim din ce motiv, dar noi nu i-am făcut nimic, nici lui şi nici colegului nostru de clasă pe care el îl apără”, a spus unul dintre elevii bătuţi.

Agresor: „A scos un cuţit şi m-a lovit în spate”

Tânărul acuzat de agresiune spune că nu a făcut nimic altceva decât să le transmită verbal tinerilor să nu-i mai facă probleme verişorului său. Ba mai mult spune că el a fost victimă în acest scandal, susţinând că a fost lovit cu un cuţit de către unul dintre elevii colegiului. „Le-am spus cu frumosul să nu se mai ia de verişorul meu şi au sărit la bătaie. Unul dintre ei a scos un cuţit şi m-a lovit în spate”, a spus acesta. Tânărul avea într-adevăr o rană pe spate dar care, potrivit poliţiştilor, ar fi putut fi provocată şi cu o cheie. Pentru că nu există martori şi nici cuţitul, nu poate fi acuzat nimeni de port ilegal de armă albă şi lovire. Legea interzice accesul persoanelor străine în incinta unităţilor de învăţământ, astfel că agresorul va trebui înainte să acuze de lovire pe unul dintre elevii Colegiului să dea socoteală cu privire la vizita lui în aceată şcoală.

20 contra 1

Mama cu pricina susţine că era supărată din cauză că elevii râdeau de fiul ei, pe motiv că acesta avea un uşor handicap. „Mereu făceau glume proaste pe seama lui”, a spus femaia. Toţi colegii sunt însă împotriva băiatului cu handicap uşor pentru că, spun ei, le face rău, îi loveşte când vrea invocând faptul că este bolnav şi nimeni nu-l va trage la răspundere.

Elevii bătuţi şi agresorul au plecat de la cursuri direct la poliţie pentru a da declaraţii. „Cei patru tineri au fost duşi la secţia de poliţie pentru audieri, cercetările continuă însă. Dacă niciunul dintre ei nu va depune plângere nu vom putea face altceva decât să le aplicăm o amendă”, a precizat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj. Pentru fapta lor tinerii riscă pe lângă amendă să se aleagă şi cu media scăzută la purtare.

Vizualizări: 198

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: