Elevii de la Arcani, în sfârşit la şcoală
Cei aproximativ cincizeci de elevi de la Arcani merg în sfârşit la şcoală. Deşi în luna septembrie a început anul şcolar, aceştia au învăţat la Căminul Cultural pentru că lucrările la unitatea de învăţământ nu erau gata. Condiţiile din Căminul Cultural au fost precare, elevii făcând cu rândul la bibliotecă unde era cald şi-şi dezmorţeau mâinile şi picioarele. Primarul Vasile Popescu a declarat că, de luni, elevii merg la şcoală pentru lucrările au fost finalizate. „De luni vor fi mutaţi la şcoală. Astăzi băgăm mobilierul, este căldură şi tot ce le trebuie. Trebuie doar să înveţe şcoală“, a spus primarul. (M.B.)