Elevii gorjeni nu sunt interesaţi de meditaţiile pentru bac

Elevii care nu au învăţat în timpul anului școlar recuperează în vacanță. Este vorba despre elevii care au picat examenul de bacalaureat și despre cei care au rămas corigenţi. Chiar dacă li s-a oferit şansa să facă meditații gratuite, prea puțini sunt cei care iau parte la acestea şi sunt cu adevărat interesați să promoveze în toamnă examenul de bacalaureat.

Pregătirea elevilor pentru examenul de bacalaureatul din toamnă a început în majoritatea  liceelor din județ, însă numărul elevilor care participă la aceste meditații lasă de dorit.

”În majoritatea liceelor din judeţ se fac aceste cursuri de pregătire pentru examenul de bacalaureat din lunile august-septembrie. Sunt și licee unde rezultatele au fost foarte bune și nu se impunea o asemenea pregătire, cum sunt colegiile naționale Spiru Haret, Tudor Vladimirescu, Ecaterina Teodoroiu. Din discuțiile pe care le-am avut cu directorii a reieșit că sunt elevi prezenți, dar nu într-un număr destul de mare. Probabil că nu vor să își întrerupă vacanţa pentru a se pregăti pentru sesiunea din toamnă”, spune Ion Ișfan, inspectorul școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Gorj. La Liceul Tehnic Nr.2 din Târgu Jiu pregătirile au început de două zile, dar nici o sută de elevi nu au solicitat sprijin în înțelegerea materiei de examen. Ieri doar patru elevi au venit de dimineață la școală pentru a lua lecții de limba română. ”De la începutul acestei săptămâni a început pregătirea la limba și literatura română pentru elevii de la școala noastră. Sunt elevii care au picat la sesiunea din vară și cei care  nu au intrat în sesiunea din vară deoarece au rămas corigenți. Este un număr mic de elevi care au picat la limba și literatura română, materie la care s-au înscris 25 de elevi. În primele zile s-au prezentat nouă sau zece elevi la pregătire”, menționează Codruța Bâzocu, directoarea adjunctă a Colegiului Tehnic Nr. 2 din Târgu Jiu.

S-au înscris şi atât!

Cei mai mulți înscriși sunt însă la matematică, materie la care s-a picat pe capete și în acest an. ”Din ce am văzut pe listele de înscriere sunt și din seriile anterioare. Îi așteptăm. Pe cei din serie curentă o să-i mobilizăm și cu ajutorul diriginților. La matematică 43 de elevi s-au înscris la meditații și încep pe 6 august. Din totalul de 243 înscriși 83 au promovat la matematică, restul au fost respinși”, mai menționează directoarea adjunctă a liceului. La nivelul acestui liceu vor fi mobilizați în această vară 11 profesori, trei de română, patru de matematică, trei de fizică și unul de biologie. Există slabe șanse ca profesorii să fie  remunerați pentru meditații. ”La noi și anul trecut s-au făcut aceste pregătiri și în timpul anului școlar la toate disciplinele de bacalaureat. Dacă se va găsi o modalitate de plată va fi binevenită”, mai afirmă directoarea adjunctă a Colegiului Tehnic Nr.2. Pe lângă pregătirile pentru bacalaureat au loc la acest liceu și pregătirile pentru examenul de corigență la geografie și matematică.

SPERANȚE

”Nu am dat examenul în vară, dar subiectele mi se par grele. Am zis și eu că dacă tot se face pregătire gratuită pentru bacalaureat să profit și eu de ocazie. Sper să iau suficient cât să trec examenul, peste nota 5.00. Cel mai frică îmi e de matematică”, spune unul dintre absolvenți.

Vizualizări: 112

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: