Elevii gorjeni organizează un flashmob pe stadion

Elevii de la Colegiul NaționalSpiru Haret(CNSH) din Târgu Jiu vor organiza un flashmob pe Stadionul Municipal pentru a promova valorile europene. Activitatea în care vor fi implicați zeci de tineri face parte din campaniaNoi suntem Pro-Europa.Haișitu!.Îmbrăcați în tricouri albe,elevii vor forma cuvinteleUnitateșiEgalitate,cuvinte pe care le promovează în cursul acestei zile.

Tinerii din ”Spiru Haret” au intrat în competiția pentru câștigarea unei excursii la Palatul European din Bruxelles printr-un proiect ce presupune promovarea valorilor europene. Timp de două săptămâni elevii din acest colegiu vor organiza diverse activități culturale sau sportive, fiecare zi aflându-se sub semnul unității, egalității, libertății, solidarității, toleranței sau a nediscriminării. Cea mai amplă acțiune ce va scoate în relief două valori europene, unitatea și egalitatea, va avea loc vineri, de la ora 19.00, pe Stadionul Municipal și va consta într-un flashmob, la care vor lua parte zeci de elevi.

Primii 120 de elevi care vor ajunge pe stadion vor primi din partea organizatorilor acestui eveniment tricouri, tubulețe de făcut baloane de spumă, și diplome de participare. ”Este o competiție desfășurată de Consiliul Elevilor și Consiliul Școlar al elevilor din CNSH. În fiecare zi vom avea câte o activitate de promovare a valorilor europene, precum concursuri artistice, vizionare de filme, interviuri pentru promovarea acestor valori. Cea mai mare acțiune are loc pe stadion și va consta într-un flashmob. Vom avea și baloane ale dorințelor la care le vom da drumul și muzică”, spune Andreea Mareși, vicepreședinta Consiliului Județean al Elevilor. Printre județele finaliste se mai află Bacău, Botoșani, Constanța, Olt, Satu Mare, Sibiu și Vrancea, care au datoria ca până pe 13 mai să implementeze campanii de promovare a spiritului și valorilor europene. Competiția este deschisă tuturor membrilor Consiliilor Școlare ale Elevilor din țară și colegiilor acestora.

REGULAMENT

Conform regulamentului concursului, echipele care vor implementa cele mai creative campanii de promovare a spiritului și valorilor europene în școlile de proveniență vor câștiga competiție. De asemenea, membrii echipelor câștigătoare vor primi fiecare câte o excursie în Europa, cu destinația Bruxelles, unde elevii vor avea ocazia să viziteze Parlamentul European. Câștigătorii vor fi anunțați pe 25 mai.

Vizualizări: 148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: