Elevii gorjeni vor un bacalaureat diferențiat

Elevii din județul Gorj vor un bacalaureat diferențiat de anul viitor. La fel au răspuns și părinții elevilor, care vor să vină în acest fel în ajutorul copiilor. Întrebările au fost aplicate liceenilor din clasele a IX-a, a X-a și a XI-a, iar în funcție de răspunsurile acordate examenul de absolvire al studiilor liceale s-ar putea modifica, în sensul că elevii vor susține probe în conformitate cu profilul absolvit. Conform procedurii, chestionarele vor fi arhivate la nivelul unităților de învățământ pentru cel puțin un an.

De exemplu, la Colegiul Național ”George Coșbuc” din Motru, elevii au propus ca examenul de bacalaureat să nu se mai suprapună cu alte examene, iar competențele să se desfășoare într-un interval de timp mai scurt. La ora actuală cele trei probe de evaluare a competențelor de comunicare în limba română, într-o limbă de circulație internațională și de evaluare a competențelor digitale  se derulează în intervalul 11-27 iunie. Mai mult decât atât, acestea se finalizează cu calificative care au o valabilitate de doar doi ani. Elevii și-au exprimat nemulțumirea că nici nu au când să folosească respectivele certificate atâta timp cât merg la o facultate. ”Elevii își doresc descongestionarea programelor și propun ca subiectele pentru examenul de bacalaureat să fie mai ușoare pentru că este un concurs de absolvire, nu de admitere”, spune Valeriu Drulă, directorul colegiului din Motru. Elevii au semnalat și inechități la profilurile real și uman. În timp ce elevii de la real au o probă la matematică dintr-o materie foarte încărcată, cei de la uman au probă de istorie, pe care o studiază doar în clasa a XII-a. De asemenea, elevii cer ca proba de limba și literatura română să fie diferențiată pe profilurile real și uman. Și liceenii de la Colegiul Tehnic Nr. 2 din Târgu Jiu au văzut o idee bună în modificarea examenului de bacalaureat de anul viitor. ”Elevii au fost receptivi la această idee și au ales să se introducă și opțiunea cu modulele în funcție de profil. Au mai semnalat ca disciplinele de la bac să fie corelate cu numărul de ore de la clasă. Au existat și elevi care au susținut actuala formă de examen”, menționează Codruța Bîzocu, directoarea adjunctă a instituției. Din chestionarele adresate elevilor nu au lipsit glumele, ca la examen să nu mai fie camere de supraveghere sau supraveghetori.

Chestionare

Elevii gorjeni din clasele a IX-a, a X-a și a XI-a vor ca de anul viitor examenul de bacalaureat să se modifice. Aceștia au răspuns unor chestionare aplicate în unitățile de învățământ până în finalizarea anului școlar. Chestionarele aplicate elevilor și părinților conțineau câte șase întrebări. Acestea plecau de la o prezentare a actualei forme a examenului de bacalaureat, structurat pe cele trei filiere, teoretică, tehnologică și vocațională. Elevii trebuiau să completeze care este profilul  pe care îl urmează în prezent, dacă sunt de acord ca și în anul 2013 acest examen să se desfășoare exact ca în acest an, dacă sunt de acord dacă la proba E să se adauge o probă scrisă din modulele specifice domeniului de pregătire. De asemenea, atât elevii, cât și părinții acestora erau rugați să menționeze orice alte propuneri sau sugestii referitoare la structura examenului de bacalaureat începând cu 2013.

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: