Elevul traficant de droguri, dat exemplu negativ în careul şcolii

Elevul de la Liceul „Tudor Arghezi” din Târgu Cărbuneşti, depistat săptămâna trecută cu droguri, a fost ieri dat exemplu negativ de către profesorii lui. Cadrele didactice au chemat toţi elevii la careu, pentru a le explica ce riscuri presupune consumul de substanţe stupefiante. Liceanul reţinut săptămâna trecută de poliţişti este inclus acum într-un program de consiliere.

Pentru a nu mai apărea surprize, conducerea liceului, dar şi edilul oraşului Târgu Cărbuneşti, au scos ieri la careu toţi elevii pentru a discuta despre riscurile pe care le presupune consumul de droguri. Exemplul negativ a fost dat chiar adolescentul de 16 ani, elev în clasa a X-a, care săptămâna trecută a fost depistat cu droguri asupra sa, pentru consumul propriu, dar şi pentru trafic de substanţe interzise. „Trebuie să vă gândiţi la voi. Aceste lucruri, nu vă duc la nimic bine. Ce-i drept toţi murim, dar una e să murim la o vârstă înaintată şi alta în floarea vieţii distruşi de aceste substanţe care nu fac decât rău”, spune Mihai Mazilu, edilul din Cărbuneşti.

Elevii susţin că nu aveau cunoştinţă despre faptul ca unii dintre colegii lor ar fi consumatori de droguri. „Nu am ştiut despre acest lucru. Îl ştiu pe băiat, dar nu credeam că ar putea fi consumator de droguri. E un lucru foarte rău că a făcut asta. Situaţia ar fi putut degenera”, susţine un elev de la Colegiul „Tudor Arghezi”.

Tânărul de 16 ani, elev in clasa a X-a la Colegiul „Tudor Arghezi” a fost inclus intr-un program de consiliere. Psihologul scolii susţine că toţi cunoscuţii elevului au fost luaţi prin surprindere de gestul băiatului. „Începând cu această săptămână elevul a fost inclus într-un program de consiliere psihologică, în care vom discuta motivele care l-au determinat să consume droguri. Ne-a surprins pe toţi prin gestul său pentru că nu era un copil problemă. Niciodată nu am avut probleme cu el”, susţine Elena Văduva, psiholog la Colegiul „Tudor Arghezi”.

Iniţial elevul a fost reţinut de poliţişti, ulterior fiind eliberat din arest însa va fi cercetat pentru fapta sa în stare de libertate.

Vizualizări: 120

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: