Emil Moţa, verificat de CSM la cererea procurorului general Kövesi

Un procuror din Gorj va fi verificat de Consiliul Superior al Magistraturii, la cererea procurorului general al României. Emil Moţa a fost aspru criticat într-un comunicat de presă de patru pagini, în care se arată că a încercat să manipuleze opinia publică prin intermediul presei, în dosarul privind moartea unei paciente a doctoriţei Liliana Crăciun. Procurorul Moţa nu a respectat procedura şi a instrumentat un dosar care nu era de competenţa lui, astfel că toate actele din dosar erau lovite de nulitate. Atunci când prim-procurorul Gheorghe Focşan a sesizat acest aspect şi nu i-a confirmat rechizitoriul, Emil Moţa a ieşit cu acuzaţii nefondate în presă, încercând să manipuleze opinia publică. Mai mult, s-a pronunţat cu privire la soluţie în presă, se arată în comunicat. Potrivit aceleiaşi surse, Emil Moţa a mai fost verificat cu privire la abateri similare.

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Laura Codruţa Kövesi, a sesizat la data de 20 aprilie 2012, Consiliul Superior al Magistraturii în vederea efectuării de verificări cu privire la procurorul Moţa Gheorghe Emil. Sesizarea se bazează pe declaraţii făcute în presă de Emil Moţa, în legătură cu un dosar aflat în cercetare. Moţa a încercat să acuze prim-procurorul pentru o greşeală făcută de el în dosarul privind acuzaţia de malpraxis adusă medicului Liliana Puiu Crăciun. Greşeala se referă la faptul că Moţa a instrumentat un dosar pentru care competenţa revenea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, fiind vorba de ucidere din culpă. Dar, Moţa era procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi nu putea face ancheta decât dacă primea dosarul de la instanţa inferioară.

Mai mult, în comunicat se arată că Moţa a tergiversat dosarul: „De menţionat că această cauză se află din anul 2008 înregistrată la parchet, iar până în anul 2010 s-a aflat în lucru la organele de poliţie şi în supravegherea procurorului. Din anul 2010 cauza s-a aflat în anchetă proprie la procurorul Moţa Gheorghe Emil, deşi  nu a existat un act procedural de preluare a cauzei. Acest fapt, în sine, reprezintă un interval de timp nerezonabil de soluţionare a unei cauze, aşa încât se impune a se aprecia şi asupra  operativităţii soluţionării cauzei”.

Procurorul Moţa este „recidivist”

În urma verificărilor efectuate a rezultat că, după depunerea dosarului la mapa prim procurorului pentru confirmarea sau infirmarea rechizitoriului întocmit în cauză, procurorul Moţa Gheorghe Emil ar fi comunicat presei soluţia pe care a dispus-o. 

În comunicat se arată că „procurorul  Moţa Gheorghe Emil, deşi a mai fost sancţionat de către Consiliul Superior al Magistraturii cu revocarea din funcţia de prim procuror, tot datorită modalităţii defectuoase de îndeplinire a atribuţiilor profesionale, în special a celor privind relaţia cu presa, a continuat să manifeste aceeaşi atitudine neprofesionistă şi să prezinte poziţii publice în legătură cu dosare penale pe care le-a instrumentat, deşi soluţia pe care a dispus-o  nu  fusese supusă verificării de legalitate”.

Potrivit Parchetului General, procedând în acest mod, Emil Moţa „a creat în spaţiul public o temă de dezbatere pe o cauză în lucru”. Urmează ca Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii să dispună verificări, potrivit competenţelor în materie. „Concluzia se impune, deoarece magistratul procuror Moţa Gheorghe Emil, dacă se dovedeşte că, a procedat în acest mod prin încălcarea normelor legale anterior menţionate, s-ar situa atât în sfera unui comportament profesional”, se arată în comunicat.

LEGE

Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art.101 şi următoarele din Legea nr.303/2004 republicată, cu referire la dispoziţiile art.12 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor s-a apreciat că se impune efectuarea de verificări de către Inspecţia Judiciară.

Vizualizări: 203

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: