Energia a început pregătirea pe Insuliţă

Jucătorii echipei locale de handbal au început de ieri lupta cu zăpada care încă mai e într-un strat destul de consistent pe Insuliţa de pe Jiu şi nu este exclus ca zilele următoare să meargă şi prin zăpada de pe Dealul Târgului, acolo unde antrenorul Liviu Andrieş a studiat deja traseele. Prima grijă după vacanţa de iarnă este pentru antrenor greutatea jucătorilor mai ales că au mâncat ceva mai mult de Crăciun. „Vom vedea cum stau acum după vacanţă cu greutatea, probabil că au mâncat şi băieţii porcul şi poate au şi câteva kilograme în plus. A fost o vacanţă binemeritată dar acum trebuie să ne apucăm serios de muncă”, a spus Andrieş care a prezentat programul de pregătire şi locaţiile unde va fi efectuat: „După cele 7-8 zile de pregătire fizică pe care o efectuăm aici în stadion sau pe Insula de pe Jiu ori pe dealul din apropiere, va urma pregătirea în Sala Sporturilor şi apoi turneele de verificare. Aşteptăm pe parcurs să  revină şi jucătorii care sunt plecaţi la loturile naţionale”.  Lotul Energiei a fost completat de ieri cu o serie de tineri de la LPS, revenind la echipă şi fostul jucător Răzvan Tache care a efectuat junioratul tot la LPS.

Vizualizări: 108

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: