Energia a realizat o dublă premieră în baschet

Pentru prima dată în istoria baschetului masculin românesc o echipă nou promovată în prima ligă este calificată în Final Four – faza finală a Cupei României. Şi tot pentru prima dată o fostă divizionară B va organiza turneul final, Energia fiind desemnată ieri câştigătoare a licitaţiei care a avut loc la sediul Federaţiei Române de Baschet. Preşedintele secţiei de baschet, Victor Ponta, a fost cel care a susţinut cauza gorjenilor la federaţie, principalul său argument fiind, pe lângă dosarul întocmit, sălile arhipline de la Târgu Jiu la meciurile echipei locale de baschet.

Licitaţia care a avut loc ieri la sediul FR  Baschet a dat câştig de cauză clubului gorjean Energia Rovinari care  s-a luptat cu încă trei formaţii care ar fi dorit să organizeze finala cupei. Dacă CS Otopeni, care joacă într-o sală de liceu a venit cu o sală dintr-un alt oraş şi nu a contat la licitaţie, celelalte două oraşe, Braşov şi Ploieşti au echipe de valoare şi puteau şi ele câştiga licitaţia. Cum la Ploieşti a fost organizat acest turneu şi în urmă cu un an, în competiţie au mai rămas doar Târgu Jiul şi Braşovul, federalii considerând că la Târgu Jiu s-ar face o mai bună popularizare acestui sport pentru că sălile sunt arhipline. Preşedintele executiv al clubului Energia, Dan Cumpănaşu, nu a fost prezent la federaţie pentru licitaţie, dar a fost reprezentat acolo de preşedintele secţiei de baschet, ministrul Victor Ponta care a apreciat că punctul forte al dosarului cu care s-.a prezentat echipa din Târgu Jiu a fost publicul: „Cel mai mult m-am bătut pentru că am observat la Târgu Jiu, la toate meciurile, a fost sala plină. Iar pentru acei oameni care vin la meci, cred că să vadă alături de Energia celelalte trei cele mai bune echipe din campionat, aceasta e cea mai bună răsplată. Dacă nu era atâta lume la toate meciurile nu ne-am fi angajat la o sarcină atât de dificilă. E totuşi bine şi pentru imaginea care se face acestui sport şi e o şansă extraordinară ca Energia să joace cu primele echipe din ţară.” Preşedintele Dan Cumpănaşu a explicat că s-a ales Târgu Jiul şi pentru că este o echipă nou promovată şi cu rezultate foarte bune, existând înţelegere din partea federaţiei şi în sensul promovării acestui sport în judeţul Gorj. Cumpănaşu a explicat faptul că taxa de participare era identică cu cea de anul trecut, şi toate echipele o puteau plăti, celelalte criterii, respectiv publicul şi nivelul de popularizare al baschetului, fiind acum mult mai importante.

Turneul va avea loc  în perioada 11-12  aprilie, cu o zi mai târziu faţă de cum se stabilise iniţial. Meciurile vor fi programate după-amiază şi nu se vor suprapune cu meciurile echipei de handbal.

Vizualizări: 88

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: