Energia, spectacol şi puncte în primul meci din Eurochallenge

Baschetbaliştii pregătiţi de antrenorul Antonis Constantinides au reuşit marţi, 4 noiembrie, să se impună clar în faţa echipei estoniene Tartu University Rock, cu scorul de 74-56. Jocul deţinătoarei Cupei României a fost remarcabil în faţa suporterilor din Sala Sporturilor, plină până la refuz.

Troupe si Karpelesz au deschis “balul” cu două reuşite de la mare distanţă. A fost semnalul că gazdele sunt decise să-şi treacă în cont o primă victorie sub lumina reflectoarelor din Eurochallenge, astfel că în minutul 5 tabela indica un incredibil 13-2! Loviţi serios in orgoliu, mai ales că Tartu Rock se afla la al şaselea sezon consecutiv în grupele cupelor europene, estonienii au căutat soluţii să spargă defensiva gazdă în cel de-al doilea sfert şi au recuperat punct cu punct până la pauza mare, când echipele au intrat la vestiare la scorul de 35-34 în favoarea Energiei.

La reluare, Turner si Watson au forţat în atac si au mărit diferenţa până la 43-36 in minutul 25, dar in finalul sfertului al treilea estonienii reacţionează puternic şi revin spectaculos, obţinând prin reuşita de la mare distanta a lui Eichfuss pentru prima oară avantajul pe tabelă: scor 46-47. Împinse de la spate de public, gazdele au intrat mult mai bine in ultimul sfert prin “argintul viu” Watson, care a fost de neoprit si a dus scorul la 57-49 in minutul 33. Incursiunile lui Watson au fost urmate de “seria” reuşitelor cuplului Milosevic-Darby, care  a ridicat pe rând sala in picioare, scorul ajungând la 72-53 in ultimul minut, spre disperarea oaspeţilor, care n-au reuşit sa găsească soluţii defensive de anihilare a tăvălugului gorjean.

Astfel, într-o atmosferă de mare sărbătoare, fluierul final al arbitrilor “îngheaţă” tabela la scorul de 74-56 in favoarea Energiei Târgu Jiu, care încheie triumfal primul joc din Eurochallenge. In urma acestui rezultat, coroborat si cu victoria obţinuta de Kormend în fief-ul grupării Lukoil Academic Sofia, cu scorul de 80-75, Energia ocupă poziţia de lider al Grupei B după prima etapă. Următorul meci al Energiei este pe 11 noiembrie cu formaţia Kormend.

Vizualizări: 147

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: