Eugen Pârvulescu: „Trebuie să revenim în Liga I!”

Noul preşedinte executiv de la Pandurii Târgu Jiu va avea ca obiectiv promovarea formaţiei gorjene în Liga I în cel mai scurt timp. Numirea noului antrenor de la Pandurii se va face până sâmbătă după cum a precizat acesta, urmând să fie ales de Consiliul de Administraţie al clubului. Pârvulescu spune că va miza pe o întinerire a lotului dar şi pe un antrenor tânăr dar cu experienţă. Până luni, când va fi oficial numit la Pandurii, Eugen Pârvulescu îşi va face un program pe care va dori să îl aplice la Pandurii. Pârvulescu spune că a acceptat oferta celor de la Panduri ca pe o nouă provocare. Chiar dacă a realizat acum o promovare în Liga a II-a cu Voinţa Sibiu, promovarea în Liga I cu o altă echipă e o motivaţie mai mare pentru a începe o muncă nouă.

Reporter: Când veţi începe lucrul la Pandurii?

Eugen Pârvulescu: Sper cât mai repede, în cel mai scurt timp, preconizez că săptămâna viitoare, începând de luni. Pentru că vineri mai am un meci cu echipa CSU Voinţa Sibiu, la care mai figurez încă fiind director executiv. Deci până după ultima etapă nu pot pleca pentru că e păcat să nu particip şi eu la evenimentul deosebit de la Sibiu, respectiv promovarea în eşalonul doi al fotbalului Românesc.

Rep.. Ce v-a făcut să acceptaţi oferta celor de la Pandurii, sau cum v-au convins cei de aici să veniţi?

E.P.: Am fost onorat de propunerea făcută de domnul preşedinte Condescu şi de membrii CA pentru o nouă provocare. E o onoare pentru mine că sunt aici şi sper să nu dezamăgesc şi împreună cu toţi cei de aici, jucători, antrenori şi de toţi oamenii de fotbal din Târgu Jiu să reuşim să promovăm în cel mai scurt timp în Liga I, dacă o să fim în liga a II-a. În anul competiţional 2010-2011 trebuie să revenim acolo unde e locul fotbalului gorjean, adică în Liga I.

Rep.: Ce obiectiv veţi avea la Pandurii?

E.P.: Primul obiectiv nu poate fi decât promovare în prima ligă şi să facem o echipă cu care în viitor, în Liga I, să nu mai avem obiectiv evitarea retrogradării. E păcat că Pandurii au retrogradat pentru că sunt condiţii bune pentru performanţă aici.

Rep.: E un pas înainte pentru dumneavoastră în carieră?

E.P.: E normal că va fi. Sunt şi eu la început de drum în funcţii de conducere, am reuşit o primă performanţă cu echipa din Sibiu, sper să reuşesc alta cu echipa din Târgu Jiu.

Rep.: Care mai sunt speranţele ca Pandurii să mai joace în Liga I în acest moment?

E.P.: Încă mai tragem speranţe că vom juca în Liga I, sperăm ca în cel mai scurt timp să aflăm exact. În mare e foarte greu să mai fim în Liga I. Dar eu proiectul pe care îl pregătesc, îl fac pentru a evolua în Liga a II-a.

Rep.: Dumneavoastră o să alegeţi noul antrenor?

E.P.: Eu împreună cu membrii CA. Nu pot să decid singur, avem o listă de antrenori şi sperăm ca în scurt timp să anunţăm numele celui ales. Sunt 5-6 antrenori pe lista aceea printre care şi Artimon. Ne dorim un antrenor tânăr, să fie şi pentru el o provocare, dornic de afirmare, să îşi dorească să facă performanţă.

Rep.: Se merge pe linia întineririi, preşedinte, echipă şi antrenor?

E.P.: Încercăm să îmbinăm tinereţea cu experienţă pentru că nu se poate numai cu tinereţe. Bineînţeles că nu ne putem permite să aducem un antrenor tânăr care nu a antrenat nicăieri. Sper să avem şi succes să-l găsim.

Rep.: S-a vorbit până la venirea dumneavoastră de Napoli sau Grigoraş, mai sunt pe listă?

E.P.: Mai sunt şi ei pe listă dar trebuie să cântărim toate posibilităţile, o să le facem oferte şi o să purtăm discuţii cu ei şi sper ca până sâmbătă să anunţăm noul antrenor al echipei Pandurii. De preferinţă să fie român dar poate fi şi străin, important e să ne atingem obiectivele. Important e să fie un antrenor de valoare.

Vizualizări: 92

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: