Evaziune de 60 de mii de lei

Poliţiştii Serviciului de Investigarea Fraudelor Gorj au documentat şi probat activitatea infracţională a unei persoane suspectată de comiterea infracţiunii de punere în circulaţie de produse contrafăcute / Prejudiciul creat titularilor de drept ai mărcilor se ridică la peste 60.000 de lei.

Din probatoriul administrat de către poliţiştii de investigarea a fraudelor s-a stabilit că suspecta, V.E., de 31 de ani, cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie fără drept de produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, conform prevederilor art. 90 alin. 1 lit. b din Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, a pus în circulaţie în cursul lunii iulie 2010, la un punct de lucru dintr-un complex comercial, articole de îmbrăcăminte purtând mărci înregistrate şi protejate pe teritoriul României, susceptibile a fi contrafăcute. Suspecta, în calitatea sa de administrator al societăţii comerciale, nu deţinea autorizaţie de comercializare sau contracte din partea titularilor de mărci.

În urma constatărilor efectuate de către titularii de mărci a rezultat că produsele erau, într-adevăr, contrafăcute, prejudiciul creat fiind estimat la suma de 60.600 lei.

Dosarul penal urmează a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu cu propuneri prevăzute de Codul de procedură penală.

Vizualizări: 93

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: