Expoziţie cu aer parizian, la Muzeul Judeţean Gorj

Muzeul Judeţean “Alexandru Ştefulescu” va găzdui joi, 14 iulie, o expoziţie de anvergură cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei. Va expune la Târgu Jiu un maestru al picturii, Eugen Tăutu, pictor stabilit de câţiva ani buni în Franţa.  Expoziţia va reuni aproximativ 100 de tablouri, aparţinând atât pictorului Eugen Tăutu cât şi ucenicilor maestrului, fiind un omagiu adus lui Constantin Brâncuşi.

Pe 14 iulie va avea loc vernisajul expoziţiei „Hyperion şi Coloana fără Sfârşit”, eseu de sinteză „Despre Fiul Înţelepciunii”, aparţinând pictorului de origine română, stabilit acum la Bordeaux, Eugen Tăutu şi ucenicilor săi de origine franceză. Maestru va aduce la Târgu-Jiu aproximativ 100 de tablouri, ultimul vernisaj al pictorului în Gorj având loc la sfârşitul anilor ‘80. Eugen Tăutu a debutat în 1968, la Bucureşti, cu prilejul Festivalului studenţesc, după care au urmat numeroase expoziţii personale şi colective, în ţară şi străinătate. S-a exprimat în pictură, grafică, sculptură, gravură, mozaic, litografie, dar şi în filozofie şi poezie. După o fulminantă activitate expoziţională în anii ’80 ai secolului trecut, Eugen Tăutu s-a stabilit în Franţa. Alături de el la Târgu Jiu vor mai expune pictori celebri din Franţa ca un omagiu adus sculptorului Constantin Brâncuşi. Printre aceştia amintim pe Monique Lambert, Muriel Muller, Franquois Olivar şi Joseffa Maldonado.

Vizualizări: 134

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: